Alexandru Macedonski si cursele de velociped

In cartea mea „Glose de literatura romana si genul enigmistic” am citat o armonie imitativa, sugerand sunetele clopotului, incercare de factura simbolista: „Un an dand ani/ leag-ani d-an/ d-ani vani”, apartinand lui Alexandru Macedonski. Si am mai amintit de polemica intretinuta de Caragiale, care intr-o cronica din 1874 il numeste AAMSKI. Un pseudonim transparent continand initialele A(lexandru) A.M(acedonscki) si sufixul numelui de familie. Cronica e scrisa cand lui Macedonski ii apare volumul de poezii „Prima verba”, socotit cu un ton usturator-ironic „primele gangaveli ale puiului mamei”.
   Primul scriitor sportiv
   Macedonski nu este insa numai un mare poet, autor al Noptilor si al rondelurilor, ci si primul scriitor roman care face sport „dar nu in chip traditional sau batand potecile de munte ca Hogas, ci in chipul cel mai modern cu putinta...” scrie biograful si exegetul operei sale Adrian Marino.
   Cursa ciclista Bucuresti-Brasov
   Si imbratiseaza ultimul sport la moda – dernier cri – ciclismul. Si poate fi socotit unul dintre pionierii ciclismului romanesc. Vi-l imaginati calare pe velociped, pedaland de zor, antrenandu-se impreuna cu C. Cantilli, redactor la revista Literatorul, pe velodromul Pucher, pe unde-i azi Ministerul de Externe. Iar in ziua de 20 octombrie 1894, la sase si jumatate dimineata, impreuna cu C. Cantilli pleaca intr-o cursa spre Brasov. La ora 10 sunt la Ploiesti, la Campina sunt opriti de o ploaie, la ora 4 zaresc turlele manastirii Sinaia. In miez de noapte pe un drum prost, intemperii, vant rece ce le ingheta mainile pe ghidon. La acea data poetul avea 40 de ani, dar o conditie fizica buna. Caci a doua zi, la zece si jumatate, pleaca spre Bucuresti, ii biciuieste o ploaie amestecata cu fulgi de zapada, dar nu se lasa. La Ploiesti se odihnesc intr-un han si, in sfarsit ajung acasa. Va marturisi: „In trei zile indeplinisem cea mai extraordinara cursa din cate s-au facut pana acum la noi in tara, in asemenea conditiuni”.
   Tandemul Macedonski-Cantilli
   C. Cantilli va scrie si un reportaj „Pe velociped cursa intre Bucuresti si Brasov” ce va face mare valva. Exista, inca din 1891 un club al velocipedistilor, iar aceasta performanta a tandemului Macedonski-Cantilli va crea premise pentru dezvoltarea ciclismului autohton. Se mai organizase in iulie 1894 o „alergare de vara” pe ruta Bucuresti-Ploiesti si retur, popularizata de poet in diferite publicatii, iscalind impreuna cu partenerul sau chiar si o „cronica velocipedica”, insa cursa Bucuresti-Brasov si retur ramane de referinta.
   Obisnuit al velodromului
   Iar, la 24 august 1901, cand C. Cantilli porneste intr-o cursa sa stabileasca un record pe traseul Bucuresti-Paris, Alexandru Macedonski, impreuna cu cativa sportivi, iscaleste luarea startului, intr-un proces-verbal. Si l-a insotit pe bicicleta pe Cantilli pana ce acesta a iesit afara din oras, biograful lui Macedonski notand: „Era se vede, una din figurile sportive ale Capitalei, un obisnuit al intrecerilor de la velodrom”.
   Elogiul lui Aurel Vlaicu
   Indragostit toata viata de performante, recorduri si sport, Macedonski va scrie despre „Ascensiunea balonului Mihai-Bravul” in 1873 in ziarul Oltul, iar peste 40 de ani va elogia „recordul inalt zburatorului Aurel Vlaicu”.
   In fond, Macedonski n-a fost mai prejos ca alti literati: Byron si-a adus la Venetia patru cai de calarie si inota noaptea in laguna, D’Annunzio a pilotat un avion, iar Montherlant lua parte la coride.
   Pe Macedonski l-a pasionat ciclismul, inainte ca in Europa biciclistii sa participe la „Marea Bucla”, Il Giro sau in Turul Spaniei. Iar cursa Bucuresti-Paris, de care am amintit este, fara a fi prizonierii protocronismului, printre primele pe o asemenea distanta, in plan european.
   

Images: