Biserica Sf. Mina – Vergu

Un periplu istoric interesant
   
   Nu, hotarat lucru, Amiralul de la Primaria Capitalei si „marinarii” (consilierii) sai nu sunt originali, cand boteaza strazile dupa bunul plac, stergand astfel, cu buretele ignorantei, secole de istorie. Admirand biserica Sf. Mina–Vergu, descoperi intamplator ca strada pe care se afla intrarea in incinta, C. F. Robescu, reprezinta numele unui anonim primar de la inceputul secolului, omagiat astfel ca strangator de bani pentru refacerea acestei veritabile opere de arta. Biserica in stil brancovenesc, cu o originala spatialitate, care ii confera impresia de verticalitate, chiar de zbor spre inaltul cerului. Initial, strada se numea Mitropolitul Daniil, dupa unul dintre ctitori, mai apoi Tudor Vlad (?!), in cele din urma, laurii recunostintei nemeritate au revenit initiatorului colectei publice.
   
   Un grec, pe nume Vergu
   
   De drept, cinstea ar fi trebuit rezervata grecului Vergu (Vergo, cu sensul de „bagheta”), care si-a gasit patrie pe bani, la curtea lui Brancoveanu. Ca orice palicar umblat, cu negustorii si vorbe, era poliglot, iata de ce, chiar mai inainte, Serban Cantacuzino (1678-1688) l-a folosit capuchehaie la Babadag, pentru a intretine relatii amiabile, cu turcii din Dobrogea. Cu vremea, dobandeste ranguri inalte – mare portar, mare paharnic, mare clucer, dar si Constantin Brancoveanu l-a preferat ca sol al sau in Turcia.
   Misiunile diplomatice, afacerile, cum­pararea de mosii l-au facut bogat. Se pare ca a fost si un excelent conducator de lucrari publice, ispravnic numit pe atunci, acesta trebuie sa fie motivul pentru care o sosea (devenita strada) de mare importanta in Bucuresti ii poarta, pana nu s-o razgandi vreun consilier de azi, inca, numele. Soseaua pleca din buricul Capitalei si se continua, din preajma fostei si actualei intreprinderi „Granitul”, peste lacurile Pantelimonului, cu drumul national spre Calarasi, dar, atentie, acest drum se vrea parte integranta din viitoarea autostrada internationala Londra – Paris – Viena – Budapesta – Bucuresti – Istanbul.
   
   O bariera, aparatoare a legii
   
   Importanta strategica a soselei, inca din vremea lui Constantin Brancoveanu, este demonstrata si de denumirea Bariera Vergului. Bariera era un soi de „institutie” a Bucurestilor, care servea, prin ai sai capitani, functionari, politai, ca punct de vama, institutie de achitare taxe si impozite, control sanitar, organizarea campaniilor de eradicare a unor epidemii sau de urmarire a infractorilor etc., in mahalalele orasului.
   In Bucuresti existau 14 astfel de intrari-iesiri ale orasului, locotenent-colonelul Dimitrie Papazoglu (in... greco-turca, „fiul popii”), un istoric constiincios, cand era vorba de faptele traite de el insusi, in urma cu mai bine de un secol si jumatate, le enumera; „14 cu capitanii lor, cu oamenii accizurilor” – Mogosoaia Mandritul, Herastrau, Mosi Iancu, Vergu, Dudesti, Piscu, Craiova, Spirea, Cotroceni, Belvederea, Targovistea. Cea de-a 14-a, Podul Serban Voda, unde se afla a V-a Straja, cu suburbiile Slobozia, Sf. Spiridon-Nou si Sf. Ecaterina (dupa numele bisericilor), se afla in apropierea Soselei Serban Voda.
   Bariera Vergului era asadar un centru comercial de mare intensitate al Bucures­tilor. Intre cele doua razboaie mondiale, in jurul ei, s-au constituit case mai ieftine pentru muncitori si functionari, ba chiar si un asezamant pentru activitatile culturale-distractive – Ateneul Vergu. Din consideratii ideologice, chipurile alungand amintirea burghezo-mosierimii, comunistii au schimbat numele barierei in Bulevardul si Piata Muncii.
   Locul de la gura metroului, langa care se afla biserica Sf. Imparati Constantin si Elena, ctitorie a Mariei si a maresalului Ion Antonescu, nu si-a gasit linistea nici dupa asa-zisa revolutie din 1989. Edili isteti in a bilibistrociza memoria trecatorului au pastrat numele statiei de metrou Muncii, dar au numit piata publica Hurmuzachi, uitand sa precizeze care dintre cei doi frati bucovineni, Eudoxiu sau celalalt. Intr-adevar, mari oameni de cultura, colectionari ai documentelor romanesti din cele mai vechi timpuri, a caror memorie trebuie cultivata. De ce trebuie insa neaparat sa uitam ca, in aceasta zona, exista o institutie administrativa urbana, care contribuia la buna desfasurare a activitatilor comerciale, de sanatate, sociale din Capitala Tarii Romanesti?
   
   Moaste binecuvantate
   
   Revenind la marele clucer Vergu, inca de pe vremea cand era paharnic se afla in relatii „de casa” cu marele voievod Constantin Brancoveanu. La 11 ani dupa moartea martirica a semintiei barbatesti a voievodului, marele demnitar Vergu a pus temeliile bisericii mentionate, impreuna cu Domnita Ancuta, fiica domnului martir (o alta sora a ei, care a dat numele unei biserici bucurestene a fost Domnita Balasa).
   Biserica, de o frumusete aparte, ca un porumbel gata sa decoleze spre cerul spe­rantelor credinciosilor, are si o bine­meritata cautare, intrucat adaposteste pretioasele moaste ale Sf. Mucenic Mina, pomenit in calendarul ortodox, la 11 noiembrie.
   Ostean crestin, de fel din Egipt, Mina s-a retras in pustie muntoasa, in vremea prigonirii crestinilor de catre imparatii tortionari Diocletian si Maximilian. A indraznit sa tulbure jocurile pagane din cetatea Cotianului, afirmandu-si credinta in Hristos, mustrandu-i pe pagani de orbire si pacate grele. Judecat de crudul Pirros (numele sau este contrafacut ulterior, insemnand, in greaca, „foc”, pentru a justifica cruzimea poruncilor sale de ardere a sfantului), ighemonul cetatii, a rezistat tuturor chinurilor la care a fost supus, in ciuda amenintarilor sau fagaduielilor de iertare. Supliciul a sfarsit prin taierea capului si arderea trupului, dar mai apoi, crestini milosi si zelosi le-au adunat si daruit unor asezaminte religioase.
   Cu o astfel de danie a fost binecuvantata si biserica bucuresteana Vergu. In acest context, merita relevata pretuirea de care se bucura in inima si sufletul ortodocsilor romani Acatistul Sf. Mucenic Mina.