Chiar daca lumea s-a amestecat la Caru’ cu bere, traditia si vorba à la conu’ Iancu nu s-au scuturat de parfumul antebelic. Purtand pecetea gustului sever de la inceput de veac, Caru’ cu bere pastreaza acelasi aer senioral de castel medieval cu interior bizantin ce ascunde in spatele peretilor sai o istorie care incepe in 1899. Calauza noastra pe firul istoriei este proprietarul restaurantului Nicolae Mircea, nepotul de a doua generatie a batranului comerciant care a asezat beraria de pe Stavropoleos in mocirla de odinioara a batranului han Zlatari. Ghidat de principiul onoarei mostenit din tata-n fiu si de vieille politesse, Nicolae Mircea este ultimul mohican dintr-o familie care s-a luptat opt ani in instanta pentru ca traditia de 100 de ani sa nu ramana in carti si in drum acoperita de un alai de praf cu lautari alaturi. Anul 1879, trecut mai peste tot ca anul constructiei, este eronat. Acesta e legat de altceva: atunci a aparut pentru prima data denumirea de Caru’ cu bere, nume dat de catre unchiul bunicului meu si este, totodata, anul in care bunicul a venit pentru prima data in Tara Romaneasca, din Ardeal, la varsta de 11 ani. El a inscriptionat-o in paviment, sub arcada centrala de la intrare, ca o data memorabila. Conform documentelor de atestare, constructia s-a ridicat in anul 1899 si a durat numai 15 luni. In perioada 1891- 1895 bunicul meu a concesionat o serie de pravalii din zona bisericii Zlatari de pe Calea Victoriei. In 1899, pe vremea cand primar era Delavrancea, a fost infiintata firma „Fratii Mircea“ si restaurantul Caru’ cu bere. Restaurantul a functionat pana in ’49 sub administratia familiei. In ’49 a fost luat cu japca, a fost rechizitionat ca si cum ar fi fost obiect de razboi si a fost administrat de o alta societate comerciala infiintata in acea vreme. Din 1990 am inceput demersurile pentru a-mi recupera proprietatea de la SC Trocadero SA, ultima la rand dintre administratori. Eu am preluat ulterior localul ca urmare a deciziei instantelor de judecata, de retrocedare a proprietatii. Am reusit asocierea cu o echipa tanara – Dragos Petrescu de la City Grill, care a investit in restaurarea interiorului peste 1 milion de euro. Dragos a reusit cu brio. Aici, dupa ora 17.00, nu mai sunt locuri daca nu faceti rezervare din timp. Interiorul poarta amprenta stilului neogotic de la elementele decorative, lambriuri, vitralii, picturi murale, candelabre pana la elementele de feronerie. Pictura decorativa interioara s-a restaurat acum 15 ani cu fonduri publice, iar stucaturile au fost renovate in anii ‘80; lambriurile din lemn de stejar, coloanele, boltile au fost bine intretinute, le-am curatat fara a le modifica aspectul. Crama a fost deschisa in 1930 ca salon de vanatoare si respectiv, crama de vinuri. Subsolul avea depozitul sau de vinuri cu o capacitate de peste 77 de tone. Aici se bea vinul la carafa. Intre bolti sunt picturi aplicate si reprezinta un istoric al berii de-a lungul timpului, care pleaca de la babilonieni si pana in epoca moderna. Spatiul e un adevarat muzeu, iar printre exponate avem si halbe de bere din diferite perioade de timp. Jos exista o zona speciala de boutique de unde se pot lua halbe cu istorie, suveniruri, cadouri Caru’ cu bere. Obiceiul gastronomic a mers brat la brat cu timpul: in anii 1890 era un specific al mancarii, in anii ’30, anii copilariei mele, erau obiceiuri gastronomice unele imprumutate de la francezi, cele mai multe bavareze. O delicatesa erau crenvurstii cu hrean, frankfurterii, salata de beuf, salata de ridiche neagra, o branza foarte puturoasa care iti lua nasul si dupa care lumea era innebunita numita quarghel pe care ti-o prepara chelnerul cu putin unt cald. Bucataria era speciala, totul era aici specialitatea casei. Mobilierul si toata tamplaria din interior - nu numai mesele, scaunele, ci si paravanele, scarile si podelele din lemn fac parte din structura originala a localului de la sfarsitul secolului al XIX-lea, fiind construite din lemn fara cuie. Vitraliile au fost desprinse si reasezate pe suporturi speciale de cristal, pentru a putea fi admirate la valoarea lor.Caru’ cu Bere si-a redeschis portile pentru ca noii musterii sa-si poata croi, si ei, amintiri de neuitat, sa vina sa se veseleasca ori sa-si inece amarul intr-o halba cu bere fabricata chiar dupa reteta originala din 1879. Ii va primi Mos Ghita pivnicerul cu felinarul – de data aceasta statuie – asa cum ia primit odinioara pe cei care intemeiau „Fratia” ori tragea cu urechea la pregatirile „Marii Uniri”.