Casa memoriala Liviu Rebreanu

Calatorind in zona Bistritei spre Muntii Rodnei, drumul ne poarta prin comuna Prislop, care astazi poarta numele cunoscutului romancier Liviu Rebreanu. Trecand prin comuna, nu putem sa nu observam la marginea satului o casa frumoasa din secolul al XIX-lea, cu o arhitectura specifica. Este casa in care a locuit intre 1898-1910 Vasile Rebreanu, tatal scriitorului, cu familia.
   
    Locurile copilariei autorului romanului „Ion”
   
    Aici si-a petrecut tanarul Liviu, impreuna cu parintii, vacantele din perioada liceului si a facultatii, respectiv a locuit intre 1908-1909, cel care avea sa devina marele scriitor Liviu Rebreanu. Casa, care de altfel este singura casa pe care a avut-o in proprietate familia invatatorului, nu este casa in care s-a nascut Rebreanu. Terenul pe care se afla casa a fost donat de preotul satului, Ioan Belciug. El a fost o sursa de inspiratie pentru Rebreanu la romanul Ion, in care a creat chiar un personaj ce poarta acest nume.
   
    Aduceri-aminte
   
    Statuia lui Liviu Rebreanu, din gradina casei, ne da salutul de bun venit, usa casei se deschide. Primele doua in­ca­peri ale casei ne introduc in lumea in care a trait tanarul Rebreanu. Acestea sunt rezervate exclusiv unei expozitii do­cumentare care ne imbogateste cunostintele despre marele romancier. In cea de-a treia camera este recreata atmosfera de odinioara a casei. Mobilierul este cel original, tablourile, obiecte personale, fotografii de familie ce au apartinut familiei. Covoarele colorate tesute din lana contribuie la atmosfera incaperii de o mare incarcatura simbolica.
   
    Opera – sursa de inspiratie
   
    Alaturi de casa s-a construit mai recent, cu ocazia aniversarii a 100 de ani de la nasterea lui Liviu Rebreanu, in 1985, o cladire noua, cu un amfiteatru cu 70 de locuri care gazduieste diverse manifestari culturale si muzicale. Aici se pot viziona filme dupa romanele scriitorului. La etaj putem vedea o expozitie de carte cu traduceri in 37 de limbi ale romanelor lui Liviu Rebreanu. De asemenea, pot fi vazute lucrari de pictura si sculptura, respectiv lucrari de grafica inspirate din romanele lui Rebreanu.
    Dupa ce am trait o parte din viata alaturi de Rebreanu si eroii sai, parca simti ca Ana e vie si Ion al Glanetasului traieste. Simti ca ai avut parte de o calatorie in timp si ai fost parte a universului in care a trait si creat marele romancier.
   

Images: