Constiinta morala

(urmare din nr. trecut)
   Constiinta morala implica cunoasterea binelui, perceperea scopului, ideea de responsabilitate si alegerea mijloa­celor de savarsire a actiunilor. Ea este proprie fiintelor rationale, in speta oamenilor. Animalul are constiinta psihologica rudimentara, el simte durerea si placerea, dar nu sesizeaza raportul lor cu legea morala, stie ce se petrece in ele, dar ii lipseste posibilitatea de a cunoaste onestitatea actelor sale. Sfanta Scriptura cuprinde numeroase dovezi cu privire la constiinta morala: o intalnim la Adam. Cand Dumnezeu il mustra pentru incalcarea poruncii Sale si il striga, Adam a raspuns: „ Am auzit glasul Tau in Rai si
   m-am temut caci sunt gol, si m-am ascuns” (Fac. III, 10).
   Adam primeste acum prima sanctiune din partea constiintei morale pentru nelegiuirea savarsita. In Cartea Facerii se vorbeste despre fratricidul lui Cain si despre nelinistea acestuia ca urmare a mustrarilor de constiinta. „Si a zis Domnul: Ce ai facut? Glasul sangelui fratelui tau striga catre mine din pamant. Si acum esti blestemat de pamantul care si-a deschis gura sa, ca sa primeasca sangele fratelui tau din mana ta... zbuciumat si fugar vei fi tu pe pamant...” (Fac. IV, 10-12).
   Solomon, in Proverbele sale, vorbeste de „Sabiile constiintei care lovesc pe cei nedrepti” (Proverbe XII, 18), „Caci nelegiuitii fug fara ca nimeni sa-i urmareasca, iar dreptii stau ca un pui de leu la adapost” (Proverbe XXVIII, 1).
   Noul Testament ofera o multime de citate referitoare la constiinta morala, chiar daca acestea sunt prezentate sub alta numire. Mantuitorul vorbeste de „lumina care este in tine”(Matei VI, 23). Cazul cu femeia pacatoasa care, conform dispozitiilor legii iudaice, trebuia ucisa cu pietre. Mantuitorul le cere acuzatorilor ca cei ce se simt fara de pacat, sa arunce intai cu piatra in ea. Acestia insa „auzind si mustrati fiind de cuget, ieseau unul dupa altul’’ (Ioan VIII, 9). In Sfintele Evanghelii mai intalnim parabola fiului risipitor, pocainta lui Zacheu Vamesul, remuscarile de constiinta ale lui Iuda, care in cele din urma s-a spanzurat precum si plansul Sfantului Petru ca urmare a remuscarilor de constiinta pentru lepadarea de Iisus Hristos. Dar spre deosebire de Iuda, Apostolul Petru gaseste drumul izbavitor al caintei.
   In Faptele Apostolilor se vorbeste de puritatea constiintei morale. „Si intru aceasta ma nevoiesc eu, ca sa am totdeauna cuget fara vina inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor”( XXIV, 16). Sfantul Apostol Pavel ne invata ca Dumnezeu a sadit legea morala naturala in inima noastra a tuturor si ca toti vom fi judecati dupa marturisirea constiintei noastre. „Spun adevarul in Hristos, nu mint, martor fiindu-mi cugetul meu si Duhul Sfant” (Rom. IX,1). „Toate sunt curate pentru cei curati, iar pentru cei intinati si necredinciosi nimic nu este curat, ci li s-au intinat si mintea si constiinta” (Tit I,15).
   Din Sfanta Traditie ii amintim pe Sfintii Parinti: Vasile cel Mare, Grigorie de Nyssa, Ioan Gura de Aur, Fericitul Augustin, Chiril al Alexandriei si altii, care vorbesc despre cons­tiinta si importanta ei in viata crestinilor.
   Fericitul Augustin spune: „Omule, poti fugi de toate, daca vrei, numai de constiinta ta nu. Intra in casa, odihneste-te in pat, retrage-te inlauntrul tau, nici un loc nu vei afla unde sa te ascunzi daca pacatele te vor roade’’. Constiinta o numeste regula a virtutii si aseamana starea unei constiinte bune cu paradisul ceresc.
   Dovezi despre existenta constiintei intalnim si in filosofie. Socrate vorbeste in mai multe randuri de constiinta morala „... am in mine ceva divin, un spirit... Duhul acesta este sadit in mine inca de copil, si-mi apare ca un glas,... si indata ce se arata, ma impiedica de la ceea ce am de gand sa fac, insa nu impinge niciodata la ceva...”.
   Aristotel vede in constiinta elementul caracteristic ce deosebeste pe om de animal. „Caci aceasta este deosebirea particulara a omului de animale, ca numai el poarta intr-insul sentimentul de bine si de rau, de ne­drept si drept si de ce e asemenea acestora”.
   Cicero spune ca nu trebuie sa ne indepartam de constiinta nici cu un deget. Criminalul, chiar daca scapa de pe­deapsa judecatorului, nu scapa insa de neli­nistea si chinul constiintei. Pentru pacatosi, mustrarile constiintei sunt „furii launtrice”.
   J. J. Rousseau ii spune constiintei instinct divin. „Constiinta, constiinta! instinct divin, glas nemuritor si ceresc! Calauza si gura a omului ignorant si limitat, dar inteligent si liber! Judecator fara greseala al binelui si al raului...”
   Kant spunea: „ Doua lucruri mi-au umplut sufletul de admiratie: cerul instelat si constiinta morala din mine”.
   Dovezi despre existenta constiintei se ga­sesc in literatura, pentru ca poetii si scriitorii din toate timpurile au descris consecintele de­zastruoase ce le aduce sufletului o cons­tiinta incarcata de pacate. Grecii si romanii isi infatisau mustrarea de constiinta sub forma unor femei ingrozitoare numite Furii, sau Erinii, care urmareau pe criminali cu serpi in par si cu faclii aprinse in mana.
   Constiinta morala apartine naturii noastre spirituale, care are ca autor pe Dumnezeu si chiar daca sufera uneori eclipsari, nu poate fi suprimata niciodata. Ea poate fi adormita prin nepasarea omului fata de datoriile sale, si poate sa fie intunecata printr-o viata de pacat, dar de nimicirea ei nu poate fi vorba, fiindca este de la Dumnezeu. Tertulian spunea in acest sens „constiinta poate fi acoperita de intuneric, fiindca ea nu e Dumnezeu, dar nu poate fi nimicita, fiindca e de la Dumnezeu.”
   Sf. Ignatie Brancianinov spune ca doar o constiinta luminata si „ascutita de Evan­ghe­lie” arata omului, in amanunt, toate greselile lui spre a fi indreptate. „Precum taisul cutitului e ascutit de gresie, asa si constiinta este ascutita de Hristos: ea se lumineaza prin invatatura poruncilor evanghelice si se ascute prin plinirea lor”. Acelasi Sf. Parinte ne indeamna la pazirea constiintei fata de Dumnezeu, prin plinirea poruncilor dumnezeiesti, fata de aproapele, iubindu-l, fata de lucruri, socotindu-le daruri date de Dumnezeu omului si, nu in ultimul rand, fata de noi insine, neuitand ca suntem dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu si „suntem datori sa infatisam acest chip intru curatenie si sfintenie lui Dumnezeu Insusi”. „Starea de sanatate a constiintei si lucrarea ei cea dreapta sunt cu putinta numai in sanul Bisericii Ortodoxe, fiindca orice gand nedrept primit de om are inraurire asupra constiintei, abatand-o de la lucrarea ei cea dreapta”. Avem suprema datorie de a ne pastra constiinta curata, de a o tine treaza prin rugaciune, post, priveghere, spovedanie, impar­tasirea cu Sfintele Taine si prin cunoasterea tot mai temeinica a invataturii crestine spre Slava lui Dumnezeu, Tatal, Fiul si Duhul Sfant.