CUBA, iubire eterna

   Ma uitam zilele trecute la o stire de peste ocean. Alegeri in Cuba. De fiecare data cand aud aceste patru litere C U B A, ma scufund inlauntrul meu si ma pierd in propriile-mi amintiri, cateodata ceasuri. Revad cartierul Santa Rosa din Havana unde locuiam cu maica-mea, trimisa la schimb de experienta cu profesori de limba rusa din insula.
   Amintiri din Paradis
   Desi peste zi eram dat in primire senorei Milla, de soarta mea se ingrijeau copiii ei, Paco si… Fidel. Nu prea intelegeam atunci de ce mama zambea si ma strunea cand il strigam pe cel din urma, prin labirintul de curti si stradute in care ne duceam traiul laolalta.
   Mancam in bucataria lor la pranz, noi copiii in a doua serie. Masa incepea cu o rugaciune in timpul careia bunicul celor doi, Don Eusebio, isi aprindea un trabuc de un cot, tragea doua-trei fumuri, cat sa se faca ceata in toata incaperea, apoi adormea in coltul lui, in maieu si cu palaria pe cap. Fumul havanei i se poticnea in borurile palariei, invaluindu-i capul. La „Amin!” se mai trezea pret de o secunda, mai tragea un fum si adormea la loc.
    Am vazut Havana in 1975 si 1977, cu ochii si mintea unui pusti nascut in ’68, iar senzatiile de care am fost inconjurat inca de la primii pasi pe insula mi-au marcat pe veci perceptia despre Paradis. Daca „lumea de apoi“ ar fi acolo, as vrea sa mor maine, sau mai bine astazi. Tarziu, pe urma, in vremea cand colegii mei isi faceau planuri cum sa fuga in occident, eu ma gandeam sa emigrez in Cuba si sunt convins ca voi muri cu regretul ca nu am facut-o.
   Deseori imi aud turistii zicand despre nemti, italieni sau greci: „Uita-te la ei, ce destinsi umbla pe strada! Nu sunt incruntati ca romanii!“. Imi vine sa le strig: „Cine fratilor? Astia sunt destinsi? Inseamna ca nu ati fost in Cuba. Sa-i vedeti pe aia, cu tot PIB-ul lor amarat, ce aer liber si molipsitor de vesel pot avea.“
   Republica Soarelui
   Foarte cald. Nu degeaba-si spun „Republica del Sol“. Acolo soarele are o stralucire aparte, o lumina intensa care face ca totul in jur sa sclipeasca sanatos si voios. Plantele, oamenii, apa Caraibelor, sau albul peretilor, totul este mai intens. Rosul e mai rosu, verdele mai verde si negrul mai negru. Contrastul te izbeste in moalele capului si o senzatie de veselie te cuprinde fara sa-ti dai seama. Te adaptezi imediat, cand te imbraci iti vei pune alte culori pe tine, oglinda dicteaza alte reguli la Havana. Un lucru curios, te uiti in oglinda si esti mai frumos, radios, arati cu totul altfel. Pozele, oricat de performant ar fi aparatul nu pot reda asta. Trebuie sa fii acolo, sa intelegi. In camera ai o umbra mai galbena decat pe la noi, pana si umbra arata altfel in Cuba. Vei vedea cat de bine iti sta in alb si negru, bunaoara. In localuri, negrii au manusi albe, iar doamnele albe isi pun manusi negre pan-la cot. Copilele de varsta mea, aratau si se purtau deja ca niste femei. E o vorba in zona Caraibelor: „fetele cresc mai repede la tropice“. Nu stiu daca se mai poarta si azi ghetre, dar in anii ’70 mergeau perfect la un costum alb-colonial. Se mananca bine, se bea si mai bine (rom, daiquiri si orice cocktail fantezie, in orice birt te aflai). Stateau prost cu gheata, se oprea curentul, se strica mancarea in frigider si cu toate astea nu te puteai supara. Nici ca-ti pasa, nici o grija nu te apasa acolo, nici o suparare nu te afecta acolo, de aceea numesc Cuba – paradisul terestru. Am fost cu gazdele noastre intr-un week-end, undeva la tara. Am dormit in camera cu o soparla, o chema Diana, care prindea tantarii. Regula era sa stam cu televizorul aprins toata noaptea, sa vina insectele la ecran. Diana mea, raschirata pe tot ecranul doar scotea limba si insecta disparea.
   Explicatii despre inexplicabil
   Mereu sunt intrebat „ce ti-a placut asa de mult in Cuba“ si incerc sa raspund profan – peisajul, oamenii, rumba, voia buna etc. Din pacate, cuvintele nu pot exprma chiar totul. Imediat unul imi va spune: „Muzica ai oriunde, peisaje mai sunt, voia buna ti-o faci sau nu ti-o faci. Bautura, femei, fructe de mare, fructe tropicale si tigari de foi, gasesti si la noi, nu-i asa?”
   Mi-au trebuit ani, a fost nevoie sa ma indragostesc, la un moment dat, ca sa pot explica astazi ce se intampla cu omul care pune piciorul in Cuba.
   Buna dispozitie, de care vorbeam, pune stapanire pe tine. Frumusetea iti iese prin ochi imediat, facandu-te placut celorlalti si placandu-ti, in acelasi timp, ceilalti. Fiorul este similar fericirii indragostitului care sta nemancat si doarme-n fan de dragul celuilalt.
   Paradoxul cubanez
   Mereu iti vine sa stai intre cubanezi. Se face dimineata si nu te-ai mai urni spre casa. Toti iti zambesc destins, toti sar sa te ajute, absolut dezinteresat. Fiind si ieftin, te simti ca un rege care primeste mereu cadouri. Cu un buchet de flori de cativa pesos, faci multe in Cuba. Pentru un dolar, un bell boy va alerga toata Havana sa-ti duca biletul de amor unei senorita. Vei sta mult la barbier, la lustragiu, la promenade. Seara vei dansa oriunde si vei dansa oricum, pentru ca senorita stie sa te ridice de la masa, oricat de ursuz si de ursuloi te crezi. Vei pleca apoi acasa, pe continentul tau si vei auzi de la altii, care nu au fost acolo „ca nu e democratie, ca nu ai avut ce manca”, sau mai stiu eu ce bazaconii. Vei fi intrebat la randul tau: „ce naiba ti-a placut acolo?“. Fac pariu pe oricat ca nu vei stii ce sa spui. Este paradoxul cubanez. Toti vorbesc de rau despre societatea cubaneza, toti care citesc statistici, dar nu le-a calcat piciorul acolo. Cei care au pasit insa, au un aer ciudat, nu acuza nimic, nu prea vorbesc, nu stiu ce sa spuna. Toti au insa un mare numitor comun, dragostea pentru Cuba. Il invit pe cel mai inversunat dusman al revolutiei cubaneze, pe cel mai hotarat anticastrist, sa bea un Daiquri la barul Tropicana din Havana, sa il vad pe urma cum se transforma, ca orisicare, intr-un fan al Cubei. Garantez ca nu-i trebuie mai mult de o ora.
   Mihai GUTANU