Descultul, nu era urs!

Incursiunile pe munte ofera si situatii neasteptate. Intre altele sunt si posibilele intalniri cu ursii, nu intotdeauna cu final fericit. Vom incerca asadar pe parcursul mai multor episoade sa ne familiarizam cititorii – si amatorii de drumetii - cu lumea fascinanta a muntelui si a vietatilor care o populeaza, dar si cu riscurile.
   Pentru inceput o relatare o unui pasionat om al muntelui, doctorul Trestian Gavanescu, artist fotograf cu un palmares international, cunoscut si cititorilor revistei Saptamana turistica.
   
   „(...) Plecasem, ca de obicei, intr-o sambata, catre casa la care vin cerbii (aflata intr-o zona salbatica, pe culmea Lotrisorului). Era februarie. Catre satele de langa Rm. Valcea se topise pe alocuri zapada, dar in padure nici gand. Am intrat pe poteca in locul obisnuit, am depasit portiunea dificila, v-am spus ca este o parte mai abrupta cu stanci. Nu poti urca daca nu ai experienta si o buna conditie fizica. Prin padure, in afara urmelor de iepuri si de vulpi, nimic altceva. Si l-a un moment dat, chiar pe zapada ce se inmuiase, vad urma proaspata de urs. Ma opresc sa vad de unde a iesit; in stanga potecii era un lastaris cu spini, prin care nici dracul nu s-ar fi bagat, dara-mi-te ursul. De-acolo iesise, si dupa cum se asezau urmele, pornise pe poteca, chiar in directia in care mergeam si noi. «Iaca, descultul», gandesc eu. «A plecat sa caute mancare, s-a terminat cu iarna.» Iau aparatul de fotografiat, pun o manusa, ca sa realizati dimensiunea urmei, si fac cateva poze. Stiam ca va intereseaza urmele de animale, iar pe zapada inmuiata de soare, urmele de descult se conturau foarte bine. Langa o alta urma pun chiar cascheta. Ma uit si ma trece asa, un fior, era ditamai ursul. Urma de urs seamana bine cu urma de picior de om, numai ca e ceva mai scurta. Laba ursului e rotunda. Am plecat mai departe cu inima stransa.
   Cand ajungem la casuta vad ca ursul deschisese portita si se indreptase chiar catre locul unde tineam proviziile si bautura. Abia in ultima clipa am inteles.
   Nae al nostru, paznicul de vanatoare, urcase prin padure descult, in luna februarie, domnule, si intrase in poteca prin acel lastaris cu spini. Cum, probabil, l-a luat si pe el cu frig la talpi a calcat, amaratul, mai mult pe varfuri, iar urmele lasate in zapada semanau perfect cu cele de urs. A ajuns insa la coliba, a cautat sticla cu rachiu, stia ca las pentru el asa ceva, a baut jumatate din ea – ca sa se incalzeasca probabil – si pe urma a adormit tun. I-am povestit si nevestei intamplarea. Si de cate ori vedem o urma de urs, urma adevarata, incepe sa rada de mine. «Uite, iar s-a dus descultul la coliba...!»”
   
   sub ger, s-a frant Cuvantul
   De ce plecati spre cerul inghetat?
   ne-a intrebat pe fiecare mama
   De ce pe lume i-ai adus?
   raspunse vantul, suierand in soba…
   Daca stiai ce inghetata-i lumea,
   de ce pe lume prunci adus-ai?
   raspunse vantul, suierand in soba…
   Se schimba vremea, observa iarasi:
   bunica, mama, sora
   V-ati luat merinde pentru drum?…
   Si cremene, si-amnar sa luati…
   Acolo, sus, spre cerul cel de gheata,
   sunt doar zapezi, momai:
   semne stravechi,
   lasate de Zalmoxis, de batrani…
   Sa le claditi la loc de sunt imprastiate
   si stelei ce va rasari sa va-nchinati!
   In prag: bunica, mama, sora -lacrimi inghetate.
   ***
   sub ger, s-a frant Cuvantul,
   si noi
   precum margelele pe ata, insirati:
   bunic si tata, fii si nepoti,
   ne afundam in viscol si in noapte.
   
   (din volumul pentru dincolo, iglu)