Drum catre Zalmoxis (VII)

Stravechea Dacie „Gradina Maicii Domnului“
   
    Dle dr. Napoleon Savescu, societatea creata de dv. in Statele Unite - Dacia Revival International Society - pune in scena un adevarat program interdisciplinar de reconsiderare a isoriei noastre stravechi. Care a fost punctul de plecare al acestui demers?
    Am retinut din lecturile mele o vorba de duh ce apartine lui Alexander von Humboldt: „capacitatea de a lamuri propria istorie constituie pentru fiecare popor piatra de incercare a maturitatii sale“. Ideea aceasta a fost o provocare si pentru mine.
    „Dar cand propria ta viata singur n-o stii pe de rost“, cum scria Mihai Eminescu, credeti ca putem descifra istoria unui neam cu o vechime multimilenara, asa cum este neamul romanesc? Ce sanse aveti sa duceti la capat aceasta lucrare?
   
    „Dar cand propria ta viata singur n-o stii pe de rost“
   
    - Este si motivul pentru care n-am pornit la drum de unul singur, motivul pentru care am infiintat aceasta societate, adunand sub stindardul acelorasi idei oameni care doresc sa cunoasca trecutul asa cum a fost, care doresc sa dezvolte cercetari - de arheologie, de lingvistica, etnografie, antropologie si asa mai departe. Un congres, cum este si cel lansat de noi, poate sa polarizeze preocupari, permite oamenilor sa se intalneasca, sa schimbe idei, sa se confrunte cu argumente, cu dovezi. Caci sunt dovezi, sunt descoperiri importante, numai ca nu intotdeauna oamenii stiu despre ele. Din pacate, cum si dumneavoastra cunoasteti, au existat si mai exista o serie de istorici si de arheologi, nume cu rezonanta in spatiul inte­lectual romanesc, care sustin cu indaratnicie idei privind originea latina a poporului roman, mergand pana acolo incat, in ultimele doua secole, au reusit sa creeze si sa sedimenteze in constiinte o falsa istorie. De asta noi vom repeta cu fiecare prilej informatii cunoscute deja de istorici, si de romani, si de straini: Dacia a fost ultimul stat cucerit de legiunile romane si primul parasit apoi de aceleasi legiuni de mercenari; dupa o ocupatie partiala - retineti ca doar 14 la suta din teritoriu a fost sub stapanire romana, care a durat doar 165 de ani! - e greu de crezut ca populatiile ocupate au inceput sa vorbeasca limba latina. Reamintesc: Malta a stat sub ocupatie romana vreme de 1.088 de ani, Grecia - 641 de ani, Anglia 450 de ani, Egipt - 425 de ani, Palestina - 325 de ani. Astazi, in nici una dintre aceste tari nu se vorbeste latina.
   
    Cum sa-l vand pe tata?
   
    Ca reporter, preocupat mai ales de comorile ascunse prin locuri retrase – de acel spatiu magic, numit de unii ganditori „Romania profunda“, dar rareori cunoscut – am vazut multe. Cu timpul, am inceput sa fac legaturi cu cele traite la mine acasa, in Schitul voievodului Dragos. Izolate de „binefacerile“ civilizatiei, scutite de prezenta celor dornici de capatuiala, comunitatile rurale au elaborat in timp proceduri absolut incredibile, ce ar face sa paleasca pretinsele cuceriri vestice. Ritualurile de inmormantare, de pilda, atat de cunoscute si totusi neintelese, ii ajutau pe cei din comunitate sa se impace cu ideea mortii, sa gaseasca resurse pentru a trai, legandu-se si mai mult de natura, de semeni.
    Descoperisem, inca de prin 1993, sate asezate, comunitati puternice, unde, in ciuda interdictiilor religioase, mortii continuau sa fie ingropati in gradina casei. Am avut insa parte de incredibile surprize. La Almas Saliste, in judetul Hunedoara, sat ce parea reinviat de pe columna, unde fiecare casa avea in gradina, sub pruni, pe bunii si strabunii ei, intrebasem un urmas al dacilor, de vreo 80 de ani:
    Nu-mi vindeti si mie o bucata de pamant?
    Batranul m-a privit lung, cu o expresie pe care cuvintele n-ar putea sa o incapa:
    Cum sa-l vand pe tata?
    N-am mai spus batranului ca am crescut la tara, eram convins ca stia. Intr-o singura clipa insa, intelesesem ce n-am inteles toata viata. Comunitatile izolate pastrasera intiparite in cutume stravechi, ca o engrama, lumea dacilor. Dacia nu murise si nu fusese cucerita niciodata. Este aici, sub ochii nostri, vie, plina de mistere, precum stupii de miere, in „Gradina Maicii Domnului“.
   
    Contributii romanesti la tezaurul lumii
   
    Dle dr. Napoleon Savescu, ce mesaj doriti sa transmiteti oamenilor, celor care va urmaresc, prin atari initiative?
    Cum fiecare tara este mandra cu ce a lasat si lasa urmasilor, cred ca si noi avem datoria sa sadim sentimentele de respect pentru stramosii nostri, pentru istoria noastra.
    Si, totusi, exista oameni care vorbesc despre rusinea de a fi roman.
    Sunt oameni care nu-si cunosc istoria, care nu au respect pentru cei din care se trag; daca cineva din sfera culturii s-ar preocupa mai mult sa arate contributiile valoroase pe care noi le-am adus in tezaurul lumii, poate ca ar fi altfel, poate ca cei care vorbesc despre rusinea de a fi roman, ar fi ceva mai atenti cu ceea ce spun. Ca sa descoperi roata, plugul, caruta, ca sa intri in istoria universala cu cea mai veche scriere cunoscuta - cum sunt placutele de la Tartaria - asta dovedeste ca putem fi mandri cu stramosii nostri.
    Ati fost dezamagit vreodata venind in Romania?
    De lucruri minore, de lucrurile majore, niciodata.
    Cum percep emigrantii romani din Statele Unite ideea privind originea dacica a limbii romane?
    Mai mult decat pozitiv. Sunt mandri ca au o istorie asa de frumoasa si de veche, sunt mandri ca se pot prezenta in fata celorlalte natiuni asa de frumos si cu demnitate, si sunt mandri cu faptul in sine, ca se trag dintr-un popor asa de formidabil.
    Va considerati un formator de opinie sau un factor de coeziune pentru romanii din dispora?
    Mai degraba un factor de coeziune; ideile pot aduna oamenii, iar atunci cand ei vorbesc aceeasi limba, cand se trag din stramosi comuni, cand se revendica de la aceeasi istorie, parca sunt si mai apropiati unii de ceilalti. Nu de mult, am primit o scrisoare de la un roman care traieste in Geneva.
    Imi scria: „Eu sunt plecat de peste 20 de ani din Romania, am devenit un om de afaceri puternic, am o fabrica de computere, dar de cate ori eram intrebat de unde sunt, plecam capul in jos, si spuneam, in cele din urma, asa, mai incet, ca sunt roman si ca am fugit din Romania. Mi-era rusine de asta. Acum, dupa ce v-am citit istoria, ridic capul si spun, cu mandrie: „Sunt roman, sunt urmasul dacilor liberi.“
   
    Originea nesanatoasa, insanatoseste istoria
   
    Vreo intamplare nefericita?
    Probabil, in copilarie, in tinerete; mi-am adus aminte ca am fost unul dintre acei copii care aveau dosare cu origine nesanatoasa si asta m-a afectat pentru un timp in viata.
    Cat de „nesanatoasa“ era originea dv.?
    Destul de „nesanatoasa“...
    Adica?! Va rog, un raspuns explicit.
    Tatal meu a fost ofiter in armata regala, a fost sef la Apararea Antiaeriana a Bucurestiului, colonelul Vintila Savescu, a fost trimis si pe la Canal, a si scapat si de acolo.
    Cand ati descoperit ca aveati o tinichea atarnata de coada?
    De atunci, din clasa a IV-a, cand ne spuneau profesorii: „Cei dintre voi cu origine nesanatoasa iesiti afara din clasa, ceilalti sa ramana la pregatirea pentru treapta“. Eram citat, eram ridicat in picioare, si trebuia sa parasesc clasa. Mai greu a fost cand a trebuit sa ma duc la liceu, in clasa a VII-a, a VIII-a, acolo erau admisi dintre cei cu origine nesanatoasa, cu dosar, doar un mic procent - opt sau zece la suta din locuri. Nu a fost usor sa traiesti sentimentul ca faci parte dintr-un grup nedorit. La facultate a fost acelasi lucru; fiind nascut in 1946, pe 24 iunie, am prins ultimul an cand se intra la facultate pe baza de dosar, asa ca la 18 ani, am mers la armata, in timp ce colegii mei de aceeasi varsta devenisera studenti.