Excursia groazei

Cand ma uit in circuitele agentiilor la programele alea ieftine, sa vada tot romanul Parisul, Roma sau Londra, inghesuit in tripla si cu mancarea-n traista, mi-aduc aminte cu nostalgie de ciclul militar, satisfacut cu FB la lopata pe santierele din Bucurestii anilor ’80.
    Sambata, ofiterii organizatori ne urcau in camioane militare, ne luau 2 lei-tramvai din solda pentru culturalizare si ne duceau la teatru, adica ne inghesuiau pe platforma de la IMGB. Studentii de la IATC mai improvizau cate o piesa Shakespeare... saracii de ei, ce le puteau auzi urechile. Se-nfierbantau catanele la intrarea Julietei... odata l-au alergat pe Otello prin curtea combinatului, ca prea i-a afectat moartea Desdemonei pe unii din Vaslui. Ce-ai avut cu femeia, ma nenorocitule? Si da-i pumni, picioare...
    Ei bine, exact asa stau treburile si pe circuitele asa-zis instructiv-educative. Organizatorul, profesor de franceza la circuitul pe Franta, are un comision de 20 % mascat sub forma unei gratuitati la 5 pasageri platitori, face reclama-n scoala ca organizeaza o excursie la Paris, pretul e derizoriu, dar sa vezi minune... in locul copiilor grupul se formeaza 80% din adulti adunati din cartierul scolii, care vad in acest circuit sansa vietii lor sa bantuie prin Europa, la pret de tabara la Navodari. Doamna profesoara, ca sa-si vanda marfa, lauda in stanga si in dreapta excursia, o umple de obiective ca sa dea bine la clientii dumneaei, apoi sta linistita, extrem de critica in autocar, si plimbata, si cu bani. Cum se fac toate acele obiective, nu mai e treaba ei, ghidul sa se spele pe cap, ca de-aia e ghid... nu-i asa? Un astfel de grup este cosmarul oricarui ghid, cei cu experienta nu ar pleca nici batuti cu asa un grup, ca ar sfarsi ca interpretul lui Otello. Iar cand un student la turism din nestiinta isi asuma riscul si ia grupul, hoarda din autocar, incitata de profa care cauta vinovati, i se urca in cap bietului copil, ca el e de vina daca nu a reusit sa le arate si Luvru si Versailles in aceeasi dupa-amiaza. Mai mult, nu a reusit sa-i bage moca si nici nu a rezolvat cu administratia de la palatul lui Ludovic al XIV-lea sa-i lase sa-si manance carnatii de Plescoi, undeva pe acolo, prin Sala Oglinzilor, eventual. Nu e bun de nimic, ce mai incolo si incoace.
    Sa nu ma intelegeti gresit, dragii mei. Nu am nimic cu turistii nostri, e dreptul lor sa caute mai bun, mai frumos, mai ieftin si sa pretinda ad literam serviciile contractate. Si noi, soldatii, aruncam cu oua in Romeo daca i se misca peruca, chiar daca plateam te-miri-ce.
    Ideea este ca de ani buni toleram aceasta situatie, profesorii acestia au intrecut orice limita, lasa tuturor impresia ca insotiti de profesor, copiii vor aduna ceva in tartacute despre imensa cultura franceza, cand, in realitate, dumneaei ii duce pe programul unei agentii care isi propune doar sa-i cazeze si sa-i duca la obiective. Profesorul Razvan Theodorescu, pe care si-l imagineaza dumnealor turistii stand si explicandu-le istoria artei, nu cred ca e disponibil vreodata la asemenea pretentii. Ramane ca studentul la Turism sa-si incaseze ouale in cap, ca interpretul lui Otello. Numai ca atunci cand tocmai doamna profesoara, care stie bine cum sta treaba, ca de-aici mananca dumneaei o paine alba, daca nu chiar cozonac, este cea care arunca cel mai abitir cu invective in student, dandu-si drumul la gura in fata copiilor ca minerii-n fata abatajului, atunci realizam ca invatamantul romanesc are o mare problema de personal.
    Nu m-as fi apucat de acest subiect daca zilele trecute nu mi-ar fi venit un prieten, Cristi Tache, un ghid stagiar student la Turism. A revenit din excursie bolnav de nervi dupa o asemenea experienta traita cu un grup de la Liceul „Tudor Arghezi“ din Craiova. Povestea lui trebuia scrisa odata si odata, pentru ca este aceeasi cu a altor sute de studenti care renunta la tot si iau drumul strainatatii, satui de mizeriile pe care trebuie sa le indure de la cei pe care, pana mai ieri, ii credeau modele sociale. Sa o fi vazut pe doamna profesoara Elena Cojocaru cum injura, dracuia si blestema, ce arsenal de apelative folosea... jigodie, tampit si latura, erau cele mai duioase, chiar ca-ti vine sa-ti iei lumea-n cap si sa nu te mai uiti inapoi. Sa o fi vazut pe dna Cojocaru, cum intarzia cu orele la autocar, batandu-si joc de ceilalti turisti, ce atmosfera de mahalaua Romanestiului crea prin pietele Parisului, tarsiindu-si papucii turcesti asortati cu punga de plastic de la Aldi, scuipand seminte si avertizandu-si grupul ca e o doamna, sa ia aminte! Doamne... ce copii lasam Europei in care abia am intrat?! Ai mila de ei, ca vor cara gunoaie 7 generatii de-acum incolo cu asa dascali, cu asa mentori spirituali ca doamna Cojocaru.
    Vom reveni cu amanunte picante in numarul viitor, din aceasta excursie a groazei, poate vom determina la nivelul Ministerului Invatamantului o pozitie fata de asemenea specimene care ne dauneaza atat material, cat si spiritual.