Familia crestina

Familia este cel dintai asezamant dumnezeiesc, pe care L-a facut Dumnezeu pentru om in Rai, cu sfatul Preasfintei Treimi: „Nu este bine sa fie omul singur si sa-i facem ajutor asemenea lui” (Facerea 2, 18). Familia este celula si izvorul vietii pe pamant, temelia vietii de obste, prima biserica intemeiata de Dumnezeu din iubire pentru om, dupa modelul Bisericii ceresti, adica al obstii ingerilor si sfintilor din cer. Fara iubirea fireasca din familie nu putem ajunge la iubirea dumnezeiasca, vesnica.
   Cea dintai familie a fost intemeiata de Dumnezeu in Rai, iar nu pe pamant, avand ca preot si martor pe Insusi Dumnezeu, ca sa arate tuturor ce mare rol are familia crestina pe pamant, ce demnitate i-a dat Creatorul familiei si ce misiune dumnezeiasca i-a incredintat.
   Cuvantul familie are, in general, doua sensuri. In sens propriu, inseamna unirea conjugala dintre cei doi soti, prin Taina Nuntii, in vederea nasterii de copii. Iar in sens duhovnicesc, prin familie se intelege obstea tuturor crestinilor, care formeaza Biserica unica, pe care a intemeiat-o Fiul lui Dumnezeu in lume, prin moartea si invierea Sa.
   Familia crestina se intemeiaza prin Taina Cununiei, adica prin casatorie sau unire conjugala libera dintre un barbat si o femeie, cu binecuvantarea lui Dumnezeu, in fata Sfantului Altar, potrivit poruncii Creatorului, Care a zis: „Pentru aceea, va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de femeia sa si vor fi amandoi un trup.” (Facerea 2, 24; Matei 19, 5; Efeseni 5, 31).
   Familia este izvorul divin al vietii pe pamant, precum Insusi Dumnezeu este singurul izvor al vietii ceresti si pamantesti, prin harul Duhului Sfant care s-a dat Bisericii. Omul nu poate exista si rodi singur, ci numai in comunitate, in familie. Familia este casa vietii firesti, asa cum Biserica este casa vietii duhovnicesti, caci pe amandoua le-a intemeiat Dumnezeu. Una pentru trup, iar cealalta pentru suflet. Dar numai unite una cu alta, familia si Biserica, vor putea innoi viata pe pamant, vor putea salva societatea omeneasca de la pierzare si vor asigura mantuirea sufletelor noastre. Familia si Biserica isi au ca izvor si model unitatea Preasfintei Treimi si doar cel ce isi duce viata fara prihana, in familie si in Biserica, doar acela va fi vrednic sa intre in lumina cea vesnica a Preasfintei Treimi.
   Daca familia crestina pastreaza cu sfintenie dreapta credinta si este iubitoare de Dumnezeu, de rugaciune, de biserica si de toate cele sfinte, ea formeaza cea mai tare cetate si obste duhovniceasca de pe pamant. O asemenea familie, formata din parinti credinciosi, in mod sigur va avea si copii buni, sanatosi, ascultatori si binecredinciosi.
   Numai traind in marea familie a Bisericii lui Hristos si intr-o familie cu adevarat crestina, omul rezista mai usor in fata ispitelor de tot felul si a greutatilor vietii, biruind singuratatea si tristetea care il lovesc asa de mult pe pamant. De aceea a si zis Domnul Dumnezeu: „Nu este bine sa fie omul singur; sa-i facem ajutor potrivit pentru el” (Facerea 2, 18). Asadar, familia este intemeiata de Dumnezeu pentru a continua viata pe pamant, pentru a pastra credinta si viata morala in societate, pentru a creste copii credinciosi si ascultatori de Biserica, spre lauda Preasfintei Treimi, si pentru a birui toate ispitele trupesti si sufletesti care vin de la diavol, de la lume si de la trup.
   Pe langa parinti si copii, familia mai cuprinde si celelalte rude, oricat de departate. De aceea toate rudele trebuie sa se iubeasca, sa se respecte si sa se ajute, iar felul acesta de viata sa patrunda in toata societatea romaneasca, adica in marea familie a neamului omenesc. In aceasta mare familie a omenirii care, dupa invatatura crestina, are ca Tata pe Dumnezeu, toti oamenii sunt frati intre ei, prin Hristos.
   Asadar familia crestina trebuie sa fie vatra in care focul dragostei sa nu se stinga niciodata si de la care sa se incalzeasca omul si obstea omeneasca.
   Preot dr. Pompiliu DINU
   Protoieria III Capitala
   Felicitari scrise
   Cel mai complet cotidian, in fapt primul cotidian crestin din Romania, apare in editie nationala ca parte integranta a Centrului „Basilica” al Patriarhiei Ortodoxe Romane. Ne face o deosebita placere sa remarcam si numai doua subiecte despre doua personalitati: excelentul interviu cu doctorul in filozofie si doctorandul in teologie – Parintele Dinu Pompiliu, Senior editor al revistei Saptamana turistica si cu ministrul Ovidiu Silaghi, prietenul nostru si al turismului romanesc. Sincere felicitari scrise directorului ziarului, Florin Zamfirescu, prin harul caruia se asigura inspirate actiuni spirituale, semn al innoirii Bisericii Ortodoxe Romane si dragostei Prea Fericitului Parinte Patriarh Daniel.
   Cu smerita metanie, Ion PREDOSANU