George Toparceanu – fin observator al naturii

George Toparceanu a promovat o poezie a carei substanta rezulta din grefarea faptelor obiective, sentimentelor si gandurilor pe un lirism sincer, intim, dar cenzurat mereu de luciditate. O luciditate impregnata de un anume scepticism si de multa, multa ironie. In scrierile sale se remarca armonia si limpezimea de cristal a intregii constructii poetice si continutul profund realist al liricii.
      Balada este specia lirico-epica preferata de Toparceanu in interpretarea lirica a fenomenelor majore proprii existentei, inclusiv a acelora din natura. Ea da poetului posibilitatea sa-si desfasoare, pe o intinsa gama de nuante, vibratiile lirice cele mai intense, sa imbine efuziunea lirica cu tonul avantat, descrierea succinta cu tensiunea epica. A gasit nuante de lirism, care sa domine desfasurarea epicului, un lirism de toate zilele, un lirism demitizat. Lirismul poate isvori din suferinta, din necaz, convertit in ironie amara, exprimat prin zambetul crispat al eroului calator (Balada chiriasului grabit), in sarcasm, mocnind de o ura abia retinuta, de factura „poezei proletare” (Noapte de mai), imbibat in solutia acida a celei mai neretinute invective, cand e vorba de exponentii capitalismului, provocatorii razboiului (Balada corbilor). Potrivit subiectului si ideii urmarite, orice intentie de ironie e abandonata, compozitia fiind strabatuta de un lirism tragic si nostalgic (Balada calatorului, Balada muntilor).
      In rapsodii, Toparceanu se dezvaluie ca unul dintre cei mai reprezentativi pictori in versuri ai naturii, o natura privita in raport cu viata oamenilor. De natura se apropie ca un observator al detaliului. Deosebita si inimitabila sa arta descriptiva se concentreaza aspupra acestuia, cititorului lasandu-i placerea de a recompune ansamblul. Creaza adevarate portrete, rezultate din dorinta poetului de a individualiza in chip riguros. Va mai amintiti faimoasele Rapsodii de toamna?
      Un fin observator al naturii, un maestru al epitetelor care are nativ o usurinta in limbaj, o lipsa de fortare falsa in alcatuirea constructiei unei strofe, Toparceanu a creat o poezie figurativa, o poezie a metaforelor naturiste puse in raport cu problemele de fiecare zi ale vietii omului simplu.
      Va lasam sa va delectati cu tulburatoarea Balada calatorului.
      
      
      
      Balada calatorului
      
      O, e-atat de bine cand pe drumuri ninse
      Intalnesti o casa cu lumini aprinse,
      Un ogeac din care se ridica fum,
      Cand te prinde noaptea calator la drum!
      
      Sania coboara clinul de padure.
      Fug in urma noastra luminisuri sure
      Si-n singuratatea care ne petrece,
      Peste varf de arbori, asfintitul rece
      Strabatand podoaba crengilor subtiri
      Lumineaza-n aer bolti de trandafiri.
      
      Dar amurgul palid a-nceput sa scada.
      Noaptea, ca un abur, creste din zapada.
      Se ivesc departe maguri de hotar,
      Intr-un loc se face drum pustiu de car,
      Si-o fantana stramba pe lumina zarii
      Pare ca sporeste linistea-nserarii...
      
      Drum de vis! E clipa mutei agonii
      Cand alaiul Noptii zboara pe campii,
      Cand singuratatea umbrele-si arata
      Si departe-n sesuri Ziua alungata
      Langa reci fruntarii alergarea-si curma,
      Cu ochi mari de spaima sa priveasca-n urma,
      Sa-si adune-n locul unde-a-ncremenit
      Peste sani de gheata parul despletit.
      
      Ca-ntr-o presimtire sufletul ti-e-nchis.
      Unde esti? Iti pare ca traiesti un vis...
      Treci lasand in urma, la raspantii mute,
      Umbre solitare si necunoscute,
      Treci ducand o parte din tristetea lor,
      Un suspin, o ruga, un zadarnic dor.
      Iar tarziu, cand taina dimprejur te cheama
      Si-ti strecoara-n suflet un fior de teama,
      Singur cu povara cugetului tau
      Te cuprind deodata lungi pareri de rau
      Dupa-o fericire care intarzie,
      Dupa cate n-au fost, dar puteau sa fie,
      Dupa cele duse pentru totdeauna...
      
      Astfel, cu mirare, te trezesti cand luna
      Lumineaza somnul unei lumi din basme,
      Iar omatul umple noaptea de fantasme.
      
      O, e-atat de bine cand pe drumuri ninse
      Intalnesti o casa cu lumini aprinse,
      Un ogeac din care se ridica fum,
      Cand te prinde noaptea calator la drum!
      
      BALADE VESELE SI TRISTE
      

Images: