in cautarea… Iasului pierdut

Se spune ca fiecare localitate si fiecare zona are povestitorul ei. Si daca nu-l are, nu exista. E un talc si aici. Daca nu ma credeti, incercati un mic experiment. Mergeti intr-un loc care v-a placut si incercati sa gasiti ce anume v-a trezit atentia. Adesea in spatele a ceea ce ne place redescoperim literatura si pe cei care au scris-o. Sau pictorii… Sau istoria, adusa insa la vedere de scriitori. De aceasta data, cel ales sa ne calauzeasca pasii prin Iasi, d-l Vasile Iluca, este si scriitor si pictor. Cartea sa – a 21-a carte: Ce nu stim despre Iasi, volumul III, Editura PIM, 2008 – ne ajuta sa patrundem pe drumuri incarcate de istorie. tarziu, in carti s-au copt povesti Asemenea lui Arghezi, in alta epoca, a pornit cu bastonul prin Iasii dealurilor albastre. Cerceteaza casele vechi, bisericile, eventual ruinele, date la iveala de iuresul constructiilor noi. Gaseste, unde nici nu banuiesti cate o ulita pe care nu s-a mai pus o piatra de pe vremea lui Cuza-Voda, cladiri ce respira inca un aer de secol 18, vorbeste cu babute si mosnegi ce stau pe bancute, isi face insemnari, fotografii… Sau isi ia sevaletul cu el si picteaza.  A avut cumva si noroc, Iasii s-au umplut cu ruine, aduse la vedere. De departe, privind de pe dealurile albastre ale dulcelui targ, relieful este dominant. Nu mai stii care e casa noua si care vila trasa in cel mai curat kitsch post-decembrist, marmora si fierul forjat, betoanele si sticla, aduse ostentativ la vedere, nu se mai vad… Printre turnuri de biserici si manastiri, sar in ochi, ici, acolo, cladiri inalte, stridente. Constructii moderne! Pentru calatorul cu imaginatia bogata si cu sufletul incarcat de parfumul lecturilor de odinioara nu sunt o problema. Cu un simplu „delete” le poate scoate cat ai clipi din peisaj. Si, ca intr-o provocare a mintii – ce bine ar fi daca si in jocurile moderne, proiectate pentru computer s-ar introduce astfel de incercari – ne putem imagina „ce-ar fi fost Iasii, daca ar fi fost si ieseni?!” Si daca noi nu o putem face, sau nu avem timp, d-l Iluca a devenit cu siguranta maestru. Sigur, si pentru el sunt zone inaccesibile. Atunci, fuge la documente, iar cand si acelea lipsesc, si har Domnului, desi sunt cu miile, cu zecile de mii, zac ne-cercetate prin arhive, bate sfios la usa cabinetului d-lui Ioan Caprosu, profesor universitar, cercetator si talmacitor de vechi hrisoave domnesti. Cele zece volume deja tiparite: Documente privitoare la istoria orasului Iasi, acopera o perioada de timp ce incepe inca din anul 1408, si se constituie deja ca o lucrare monumentala. Un adevarat tezaur de istorie si mai ales de limba romaneasca veche, limba scrisa. Si cate nu se pot ascunde in limba scrisa! Dar, ca in orice investigatie, marea incercare ramane reconstituirea. Si cand e vorba de limba veche, nimic parca nu ajuta mai mult decat o poveste. Si cate povesti nu se pot naste in mintea celui care citeste acum si volumul al III-lea, Ce nu stim despre Iasi. ca intr-un vis Si deschid cartea, cititor cucerit de lumea veche, pe care doar o credeam disparuta, si-o uit deschisa, pe undeva prin preajma, si provocat de-atatea taine si comori, adaug: „(...) Cand m-am vazut echipat in camasoaie de in si cu cerneala-n calimari, avand de-a stanga, un diac domnesc, ce cunostea pe dinafara sute de intamplari tainice, si pe genunchi o tigancusa focoasa, de imi crescuse mandria de-atata fierbinteala ce emana prin porii coapselor ei, ma si pornisem sa scriu… Si-am vazut, ca intr-un vis, in fata ochilor, Iasii de odinioara. Turnuri si cupole de biserici stralucind albastru in lumina diminetii, ulite zgribulite sub pasii florareselor albe la fata precum fundul ceaunului abia luat de pe foc, case infasate in vita-de-vie  si struguri copti, imbiindu-te sa-i culegi si sa-i gusti, domni si domnite imbracate ca la Paris, copii galagiosi ce alergau incoace si incolo,  miros de pastrama si de must, arome de placinte abia scoase din cuptor... In sufletul meu, orasul, lasat acum pe mana si pohtele ticalosilor, capatase personalitate, constructiile erau pe masura omului si oamenii cresteau – sub vremi - dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Eram o realitate noua, ascunsa adanc, engrama scufundata in memoria colectiva…”Eu visez, provocat de cartile lui, el continua sa scrie – alter ego al meu – pentru o noua carte. Si cand, intr-un tarziu, obosit, va aseza cu grija pana pe manuscrisul terminat, si cand tigancusa focoasa va fi adormit, pierduta printre perini, in iatacul boierului descins din Pomarla Dorohoiului, il voi ingana, pe versuri schioape, tragand cu ochiul spre manuscrisul urmatorului volum de proza, ce asteapta sa fie tiparit. rapsodii de toamna (…) e toamna iar, si/ Iasii naparlesc albastrul targului se-ntoarce-n gri pe geamuri flori de gheata se ivesc… albastrul targului se-ntoarce-n gri e toamna iar,/ tarziu, in carti s-au copt povesti cu poale-n brau, se rumenesc placinte… si-ascunse in iatacuri, femei ne-ademenesc de prin cotloane, scorburi… nespusele cuvinte… *** e toamna iar/ frunze ingalbenesc din prispa casei ne zambesc bostanii pisicile la soare se-ncalzesc si de prin tufe le pandesc motanii e toamna iar/cocosul da de veste gainile se oua si-apoi cotcodacesc miros de struguri copti adie dinspre dealuri si far’ sa prind de veste, incet, ingalbenesc Ilustratii de Vasile ILUCA