Linistea asurzitoare si propriile piedici spre a deveni statiune turistica

Plecam inspre Lepsa Vrancei cu familia Doru si Gabriela Plesa, doi buni cunoscatori ai locurilor inca de pe vremea cand galatenii nu se simteau ca acasa in Vrancea.
    Mai trecusem prin zona, insa fulgerator. Fiind mirat de locurile unde este cel mai ozonat aer din tara, dar si incantat peste masura de peisajele de o rara frumusete, care stra­juiesc adevaratele cartiere de vile, am hotarat sa revenim in tara legendelor, locul de obarsie al Mioritei. Catunul uitat de lume (sa nu uitam ca stalpii pentru curent electric au aparut abia in anii ’88-’89, pana atunci principalele activitati desfasurandu-se la lumina lampii, iar telefonul este si astazi un lux), catun inconjurat de una dintre putinele paduri virgine din tara, unde mai poti intalni ursi si mistreti, unde toamna poti admira ritualul
    de imperechere a cerbilor, pare o ministatiune de weekend, un loc unde iti poti reface sistemul neuronal „zdrentuit” in lupta pentru agonisire.
   
    Am vazut si galateni fericiti
   
    Lepsa poate reprezenta pentru unii un vis de neatins. Pentru galateanul al carui venit nu este mai mare decat salariul minim pe economie, Lepsa este intr-adevar ceva greu de realizat, el considerand-o un loc al celor cu multi bani, al celor cu Volvo, Mercedes, Cielo si telemobil. Lucrurile nu stau tocmai asa. Pe langa vilele cu mai mult de zece camere, debordand de lux si confort, vile cu piscina, vile care au aparut intr-o singura vara, exista destule case de vacanta pentru care proprietarii au muncit din greu. In perioada ’89-’93 a fost o invazie de case, apoi perioada ’93-’96 a fost una de regres, pentru ca din 2000 sa asistam la un fenomen, „Atlantida“. Satul este de dimensiuni reduse. Goana dupa terenuri a fost stimulata de fostul primar Oancea, a carui pofta de imbogatire rapida a provocat multe neplaceri adevaratilor proprietari ai pamantului. A disparut ba registrul agricol, apoi s-au facut repartitii de teren ilegale, chiar din islazul comunei, satenii ramanand fara pajisti pentru hrana animalelor, iar acum prostimea este tarata prin tribunale, in special la Curtea de Apel Galati. Cu ajutorul buldozerelor au fost rase cele doua cimitire ale soldatilor germani cazuti in luptele din zona in cele doua razboaie mondiale, iar bucati de cruci de marmura au ajuns materiale de constructii sau trepte la locuintele milionarilor. Cand s-a sapat fundatia vilei colonelului Danghis din politia focsaneana, au aparut oasele albite de vreme ale bietilor nemti. Localnicii din Lepsa isi ingroapa mortii in cimitirul de langa manastirea care poarta hramul Nasterea Maicii Domnului, iar cei din Gresu in cimitirul din sat, unde sunt doar 13 morminte. Poarta cimitirului este legata cu sarma, iar inauntru iarba ajunge pana la genunchi. Unii si-au ingropat mortii si prin alte sate, peste deal, altii chiar in padure.
   
    Legea tacerii
   
    La Lepsa s-a construit mult si haotic. Pentru o vila cu doua etaje sunt facturi doar pentru un perete, mai ales la cele ale salariatilor bugetari. Dar aici functioneaza legea tacerii. Primaria incaseaza taxe peste taxe, dar investitiile nu se prea vad. Drumul din centru la Streiu este sub orice critica, plus ca arterele principale colcaie de gunoaie de tot felul, firma locala angajata sa faca curatenie fiind sublima, dar lipsind cu desavarsire. S-a facut un proiect pentru regularizarea paraului Streiu, dar a fost inaintat gresit la Ministerul Administratiei si Internelor, in loc de Ministerul Mediului si, dupa cum spun unii, a fost respins. Primarul Vasile Agurida este ocupat mai mult de afacerile proprii, fiind cel mai bogat om din zona, proprietar de gatere, fabrica de prelucrat lemnul masiv si a 35 hectare sub viitoarea partie de schi. Cand nu face asta, serveste cel mai des din bunataturile restaurantului Damatis dinspre Gresu, care, se pare, apartine omului de afaceri galatean Ionel Borcea. Nici vicele Ion Buture nu sta degeaba, fiind implicat in firmele de transport din zona. Turistii veniti in zona asculta barfele despre pipitele aduse aici de ex-directorul Bancii Agricole, Constantin Manoniu, situatie in care consoarta acestuia a decis sa se renunte la cuibul de nebunii de vizavi de magazinul mai mult decat universal al fostului primar focsanean Pantazi, care si-a tras si un strasnic depozit de materiale de constructii. Nu lipsesc incendiile, ultimele vile care au avut de suferit fiind ale avocatului focsanean Valeriu Parpauta, doctorului bucurestean Dan Dragut si omului de afaceri Lucian Tafta, din a carui cabana-magazin se presupune c-a pornit un incendiu. Bine reprezentati la capitolul vile sunt si cativa braileni. Grigore Potec, tatal campioanei de inot Camelia Potec, are doua case de vacanta, una din 1989 in suprafata de 184 mp si alta de anul trecut de 240 mp. Si notarul Vasile Varga are la Lepsa o vila de 350 mp. Liberalul Bogdan Minescu are o casuta din 1993, in suprafata de 40 mp, vecinii sai fiind Mariana Tarachiu, director al Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Braila si fostul boss de la CJ, Adrian Ritzinger, a carui casa are suprafata de 116 mp si pe care a dobandit-o in 1995.
   
    Afaceri cu Regii asfaltului
   
    Am ajuns undeva, deasupra viitoarei statiuni, la vila Barlogul Ursilor. Apartine omului de afaceri Cornelia Andrisoi. Este o liniste in jur de te surzeste. In fata sunt culmilor muntilor care il infatiseaza parca pe Decebal, cu frunte, ochi, barba si plete. Jos vilele se intind lenese aproape de izvoare diverse si de drumul de acces. Pe viitor, in zona Tulnici-Lepsa-Gresu-Soveja se va face o partie de schi pentru 1.700 de schiori, la Neteda-Lepsa, cu telescaun, care va avea o capacitate de transport de 380 persoane, iar drumurile montane peste Coasa, care leaga Soveja de Lepsa, vor fi si ele modernizate, pe o lungime de 17 km. Nu vor lipsi instalatia de inzapezire artificiala, terenurile de sport si alte facilitati, toate pentru turisti, dar si pentru localnici. Te poti plimba pe acest picior de plai si cu ATV-uri, inchiriate cu 80 de lei pe ora, te poti duce la Cascada Putna, cea cu o lungime de peste 70 de metri si 14 metri inaltime. Ceva mai incolo, la pastravarie, cumparam cativa pesti, de la o doamna care ne priveste absent, contra a 200.000 de lei (vechi) kilogramul, dar n-am regretat, intrucat peste putin timp Olga avea sa ne faca sa ne lingem pe degete dupa ce i-a rotit prin malai in oala de tuci. Miroase in jur a verde, a crud, a padure, a iarba, a povesti arhaice, mai ales dupa ce vezi localnicii spalandu-si rufele la rau. Codrii te imbratiseaza prieteneste si te fac sa uiti de hartoapele drumurilor strabatute de hurdugaiele de care se ocupa „regele asfaltului”, bacauanul Doru Umbrarescu si locotenentul sau, Costel Casuneanu din Onesti.
   
    Cascada Putna si Naluca
   
    Dincolo de vorbe, se aude Cascada Putna, unde candva, dupa spusele localnicilor, aparea o lumina cu forma de femeie care nu poate fi vazuta decat o data pe an. Cine intalnea naluca era rasplatit cu o punga de nestemate. Se spune ca un cioban, care tocmai isi ratacise turma, a reusit s-o vada, dupa ce adormise in apropiere. Lumina s-a transformat intr-o fecioara frumoasa, care i-a daruit dragostea ei, nestematele, si i-a redat mioarele. Acum, un barman pe jumatate adormit, desi este ora 12, pe motivul c-a avut azi-noapte bairam, ne avertizeaza sa nu ne incumetam prea departe pe stanci, ca ploua si de curand un tanar a murit din acelasi motiv. Injurand in gand modul cum stim noi sa facem turism, cautam in zadar vanzatorii de cascaval afumat si ne multumim mestecand delicioase felii carnoase de paine cu cartofi made in Harghita.