Manastirea Dealu - Carte deschisa de istorie si spiritualitate

Istoria din hrisoave Asezamantul, care a dainuit pana in zilele noastre, are si din punct de vedere a istoriei sale o asemanare cu truda, plina de sacrificii, a mesterului Manole. Vechimea sfantului lacas se pierde in negura vremii, necunoscadu-se cei dintai ctitori ai manastirii si nici prea multe date privitoare la inceputurile vietii sale spirituale. Unii cercetatori sustin ca ea ar fi fost ctitorita de catre urmasii lui Vlad Dracul, ucis in 1446 si ingropat „in deal, la vii, unde au ridicat o bisericuta din lemn, numita multa vreme, gropnita Draculestilor”. Asadar, manastirea din deal, este cea care a devenit Manastirea Dealu. Alti istorici sustin ca ar fi existat o viata manastireasca inca de la sfarsitul secolului al XIV-lea, sau ca manas­tirea „exista de pe vremea gloriosului voievod Mircea cel Batran”. Prima atestare documentara, insa, dateaza din 28 martie 1451, intr-un document emis de Vladislav al II-lea, prin care domnitorul intareste „dania lui Radu, nepotul lui Pascal,… de si-a inchinat sufletul manastirii si satele si viile sale,… si casa si toata averea lui, ca pana toate sa fie ale manastirii, iar altul nimeni sa nu se amestece”.  Si, de aici si pana in zilele noastre, acest important leagan al spiritualitatii romanesti, aflat la 4 km de Cetatea de Scaun a Tarii Romanesti, Targoviste, pe malul opus al vaii raului Ialomita, a strabatut o dramatica istorie. Inzestrata inca de le intemeiere cu numeroase mosii, vii, paduri, munti, dealuri, mori s.a., Manastirea Dealu a mai primit multe alte daruri, a platit zeciuiala ori a fost scutita de dari de unii domnitori, a suferit secularizarea averilor manastiresti. A fost trecuta prin foc si jaf de catre unguri, turci si fanarioti, a fost pe rand utilizata ca lagar pentru prizonieri turci, scoala divizionara de ofiteri, depozit de arme al armatei, scoala a copiilor de trupa, liceu militar. La Manastirea Dealu, unde s-a intemeiat prima tipografie a Tarii Romanesti, si printre primele patru din Europa, s-a tiparit prima carte in limba slavona, „Liturghierul”. Reluand cronologia evenimentelor de la 1499, putem aminti ca Radu Voda cel Mare incepe rezidirea bisericii ce va fi sfintita in 1501, cu hramul Sfantul Nicolae din Mira Lichiei, facatorul de minuni. De lucrari s-au ocupat, in continuare, urmasii lui Radu cel Mare: Vladut Voievod si Neagoe Basarab. Ansamblul de la Manastirea Dealu este terminat de Vlad cel Tanar, fratele lui Radu cel Mare. Loc de vesnica odihna Necropola domneasca, Manastirea Dealu a devenit locul de odihna vesnica pentru multi domnitori sau alti reprezentanti ai familiilor de os domnesc si capul marelui domnitor Mihai Viteazu, adus aici de catre Turturea paharnic, conform unui document din 1612. La mormantul Viteazului, Nicolae Iorga a lasat o urma a simtirii sale: „Aici se odihneste ceea ce crima si impietatea au lasat din trupul cel Sfant al lui MIHAI VOIEVOD cel VITEAZ, iar sufletul lui traieste in sufletele unui neam intreg, pana ce scripturile se vor indeplini, cand va afla in ceruri odihna dreptilor, impreuna cu sufletele fericite ale parintilor sai...” „Vin de la drum lung,... aducand capul cel taiat cu barda dusmanului, chivotul acela sfant, al celor mai mari ganduri romanesti”. Inzestrari voievodale Dupa Radu cel Mare, ctitorul de drept al Manastirii Dealu, care s-a preocupat si de inzestrarea sa, merita sa pomenim si alti domnitori care s-au preocupat de dezvoltarea domeniilor asezamantului: Radu Leon, jupanita Caplea, sora lui Radu cel Mare, Vlad Inecatul, Vlad Vintila Voievod, Radu Voievod Paisie, Alexandru al II-lea, nepotul lui Mihnea cel Rau si Mihai Viteazu. Neagoe Basarab, care adaugand averii manastirii mosia Viforata, locul unei alte manastiri construite mai tarziu, avea sa edicteze: „Si nimeni sa nu se amestece, sa bantuiasca sau sa supere, din boieri sau slugile domniei mele, pentru ca oricarele se va ispiti sa bantuiasca sau sa supere macar un par, acel om va petrece grea si mare orgie de la domnia mea, ca un necre­dincios si calcatoral acestui hrisov al domniei mele”. Cat de clar se poate exprima o „lege”, cand totul este fara tagada. Si cate am mai avea si astazi in patrimoniul national de aparat. Domnitorul Leon Tomsa va inchina, insa, edificiul de la Dealu, in  1630, ca metoh la Manastirea Ivir de la Muntele Athos, cu toate satele si averile sale. Aceasta hotarare avea sa fie desfiintata in 1639 de catre Matei Basarab Voievod, care hotaraste din nou foarte clar: „sa aiba a fi pre seama tarii cum au fos de veac”. Tot el aduce aici, la Dealu, tipografia de la Manastirea Govora si porneste tiparirea de carti. Cu dreptate se spune ca si Constantin Brancoveanu se numara printre ctitorii acestei manastiri pentru ca „toate cele ce erau prea invechite au pus de le-au dres si le-au inoit si mai bine le-au tocmit, ca de iznoava, mai toate”. Domnitorul a mai facut bisericii o noua zugraveala, precum si o tampla noua acoperita cu arama. Distrugeri, devastari, reconstruiri Pagubele majore ale manas­tirii au venit, in 1610, din partea ostirii lui Gabriel Bathory, care au pradat-o si au jefuit-o si in 1738, cand a fost devas­tata de turcii aflati in razboi cu austriecii. Nici cutremurele din 1829 si 1838 nu au fost mai prejos in dis­trugere. In urma acestora domnitorul Gheorghe Bibescu initiaza ample lucrari de reconstructie cu ajutorul arhitectului Ioan Schlater, continuand si in timpul domniei lui Barbu Stirbei si a caimacamului Alexandru Ghica, fiind pictata de pictorul francez A. Dérigny. Viata calugarilor este in continuare grea din cauza secularizarii averilor manastiresti din anul 1863 si a razboiului de independenta. Cutre­murul din 10 noiembrie 1940 intervine brutal in starea constructiei an­sam­blului arhitectural al Manastirii Dealu. Reconstructia si renovarea au inceput in 1953, prin grija Patriarhului Justinian Marina, refacandu-se din temelii intreaga incinta. Aceasta stradanie s-a incheiat in 1958, iar astazi putem admira, in manastirea de maici, cu bucuria ca suntem romani, o groasa carte de istorie a neamului nostru. 500 de ani pentru linistea sufletului Prin randuirea Inalt Prea Sfintiei Sale Dr. NIFON, Arhiepiscopul Targovistei, s-au sarbatorit, in 2001, la celebra chivonie Dealu, 500 de ani de la sfintirea sa si 400 de ani de la moartea martirica a domnitorului Mihai Viteazu. Momente de mare praznic si inaltatoare stare de spirit. „Sa veniti de Sfintele Pasti aici la noi, mi-au spus Maica Stareta Emanuela si preotul Florinel Ulmeanu (foto). E o stare de liniste care iti patrunde sufletul si te apropie de Dumnezeu.”. Le-am urmat sfatul. Asa a fost. Ar fi de pus insa in sarcina Pri­mariei Targoviste sa semna­lizeze prin panouri indicatoare drumul spre acest pretios monument istoric si religios. Adaugand ca zilnic vin autocare cu turisti din intreaga tara, sa-si cunoasca istoria, sau straini care sa afle cate ceva despre noi romanii, va invitam sa treceti pragul acestei mar­turii a existentei noastre pamantene.