Cel mai mare ghetar din Romania
Pestera Scarisoara este una dintre cele mai mari pesteri cu gheata din Romania, fiind situata in sudul masivului Bihor, din Muntii Apuseni. Ea se identifica usor prin formatiunile
calcaroase de exceptie ce au creat celebrele „sali” pardosite cu gheata. Iarna temperatura aerului din pestera are aceleasi oscilatii ca vara, mentinandu-se constant la zero grade.
In negura timpului
Nu se cunoaste data exacta cand a fost descoperita pestera. Este mentionata in anul 1863 de catre Adolf Schmidl, care a facut unele descrieri ale ei si a alcatuit si prima harta. Naturalistul roman Emil Racovita a mentionat aceasta pestera in lucrarea sa, Speologia, aparuta in 1927. Conform ultimelor cercetari geologice, grota are o vechime de peste 3500 de ani, ea formandu-se in timpul glaciatiunilor, cand acesti munti erau acoperiti de zapada si gheata. Localizarea este la 46 de grade si 75 de minute latitudine nordica, 22 de grade si 76 de minute longitudine estica si la altitudine de 1165 de metri.
Sali naturale
Pestera are 105 metri adancime si 720 de metri lungime, cu o intrare de 50 de metri diametru si 48 de metri adancime. Accesul se face printr-o scara metalica inspre o sala imensa de 108 m lungime si 78 m latime. Se numeste “Sala cea Mare”. De aici se deschid trei intrari care duc la salile numite “Biserica” (peste 100 de stalagmite), “Rezervatia Mare”, “Galeria Coman” si “Rezervatia Mica”. Turistii pot vizita sala de la intrare, “Sala cea Mare” si “Biserica”, celellte camere fiind rezervate oamenilor de stiinta. Ele se pot vizita doar cu acordul Institutului de Speologie din Cluj Napoca.
Volumul de gheata al ghetarului este de 75 de mii de metri cubi si atre 26 de metri inaltime. Temeratura medie atinge plus un grad vara si minus sapte grade iarna. In zona permisa turistilor temperatura merie este de zero grade. Fauna pesterii este alcatuita din lilieci si insecte mici. In rezervatia mare a fost descoperit chiar un schelet de capra salbatica.
Acces spre pestera
Pentru a ajunge la Pestera Scarisoara, turistul va trebui sa ajunga in localitatea Garda de Jos aflata pe drumul national dintre Campeni (jud Alba) si Stei (jud Bihor), la 32 km de Campeni. De la Garda, un traseu de dificultate moderata ne conduce la vechea cabana Scarisoara, pentru ca apoi un drum bine marcat, prin padure, sa duca direct la pestera. Programul de vizitare este zilnic, intre orele 9.00 si 17.00. Pentru cine vine de la Bucuresti, exista un microbuz, Bucuresti- Campeni, care strabate aceasta distanta in doar 6 ore cu pauze cu tot. De la Campeni exista, de asemenea multiple mijloace de transport pe plan local. In privinta cazarii lucrurile stau destul de bine, intrucat in zona se practica frecvent agroturismul, mai ales in comunele Garda, Scarisoara, Albac sau Padis. O pensiune completa, adica masa si cazare, costa in jur de 70 de ron. Zona este plina de fenomene carstice, de un pitoresc deosebit fiind pesterile Detunata, Ursilor sau Meziad. Impatimitii fani ai speologiei nu au ce regreta!