Muntele Tabor

(urmare din nr. trecut)
   Indeosebi o omilie, atribuita Sf. Efrem Sirul, ne ofera o viziune care se ridica la inaltimea evenimentului. Pentru ortodo­xia si frumusetea marturiei sale de credinta, o redam in extenso: „Oamenii despre care El spune ca nu vor gusta moartea inainte de a vedea chipul venirii Sale sunt cei pe care El i-a luat cu Sine pentru a urca pe Munte si carora le-a aratat cum va veni in ziua de apoi, in slava Sa dumnezeiasca si in trupul Sau omenesc. El i-a luat cu Sine pe Munte pentru a le arata ca El este Fiul, si al Carui Parinte este.
   Atunci cand El i-a intrebat: „Cine zic oamenii ca sunt Eu, Fiul Omului?” Iar ei au raspuns: „Unii, Ioan Botezatorul; altii, Ilie; altii, Ieremia sau unul dintre prooroci” (Mat. 16, 13-14). Iata pentru ce El i-a luat pe Munte. El le-a aratat ca nu este Eremia, ci Cel Care il sfintise si il randuise pe Eremia inca din pantecele mamei sale (Eremia 1, 5); ca nu este unul dintre prooroci, ci Domnul proo­rocilor, Cel Care i-a trimis pe ei toti. El le-a mai aratat ca este facatorul cerului si al pamantului, Domnul celor vii si celor morti. In sfarsit, El a poruncit cerului aducandu-l pe Ilie; a poruncit pamantului si l-a inviat pe Moise.
   El i-a luat cu Sine pe Munte pentru a le arata ca este Fiul lui Dumnezeu, nascut din Tatal inainte de toti vecii, si in vremea aceea intrupat din Fecioara Maria.
   El i-a luat cu Sine pe Munte pentru a le arata slava Dumnezeirii Sale si a le face cunoscut ca este Mantuitorul lui Israel, asa cum El aratase prin prooroci. El a voit sa faca in asa fel, incat ei sa nu se sminteasca la vederea patimilor Sale luate de buna voie pe care avea sa le indure pentru noi in firea Sa omeneasca. Ei Il cunosteau, intr-adevar, ca Om, dar nu stiau ca era Dumnezeu; Il cunosteau ca Fiu al Mariei, ca Om traind cu ei in lume, dar pe Munte El le-a aratat ca era Fiul lui Dumnezeu, si Dumnezeu insusi.
   Ei Il vazusera mancand si band, lucrand si odihnindu-se, atipind si dormind, indurand teama pana la stropi de sudoare, toate lucruri ce nu pareau de fel potrivite firii Lui dumnezeiesti, ci doar omenescului Sau. Iata de ce El i-a luat pe munte, pentru ca Tatal
   sa-L numeasca Fiul Sau si le-a aratat ca era cu adevarat Fiul Sau si Dumnezeu.
   I-a luat pe munte si le-a aratat Imparatia Sa mai inainte de a indura patimile, puterea Sa inaintea mortii Sale, slava Sa inaintea batjocurilor si marirea Sa inaintea rusinii. Astfel, atunci cand El avea sa fie prins si rastignit de catre evrei, Apostolii Sai aveau sa stie ca n-o ingaduise din slabiciune, ci de buna voie, pentru mantuirea lumii.
   El i-a luat pe munte si le-a aratat, inaintea Invierii Sale, slava Dumnezeirii Sale; astfel, atunci cand El avea sa invie din morti in slava firii Sale dumnezeiesti, ei vor recu­noaste ca El nu primise aceasta slava ca rasplata pentru suferinta Sa, ca si cand ar fi avut nevoie, ci ca o avusese din veci, alaturi de Tatal si impreuna cu Tatal, dupa cum o spune chiar El in ajunul patimilor luate de buna voie: «Si acum, preaslaveste-Ma Tu, Parinte, la Tine Insuti, cu slava pe care am avut-o la Tine mai inainte de a fi lumea»“ (In. 17, 5).
   In acelasi duh, parintele Staniloae comenteaza: „Schimbarea la Fata a lui Hristos pe Tabor le dadea Apostolilor dovada anticipata a Invierii si Dumnezeirii Sale si a mantuirii tuturor celor ce vor crede in El, spre a le confirma marturia lor data Lui prin Petru la Cezareea lui Filipi, ca El este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, confirmare cu atat mai necesara cu cat, dupa acea marturisire a lui Petru, Hristos le vorbise despre moartea ce o va avea de indurat, dar din care va invia, ceea ce le produsese Apostolilor o sminteala de natura sa le slabeasca marturia data despre dumnezeirea Sa. Hristos le arata astfel ca, intre dumnezeirea Sa si jertfa Sa ca om pentru oameni, nu e o contrazicere, ci ca tocmai prin aceasta jertfa se va arata marirea iubirii Sale dumnezeiesti. Cu cat e mai inalt Dumnezeu, cu atat e in stare de o mai mare smerire din iubire pentru oameni.
   Necontrazicerea intre marirea Sa dumnezeiasca si smerirea Sa prin intrupare si jertfa Sa ca om, o arata Hristos si in faptul stralucirii ce o va da umanitatii Sale prin aceasta smerire, care a mers pana la jertfa.
   Umanitatea Lui va deveni, prin jertfa, mediu al luminii dumnezeiesti, stralucitoare, prin fata Lui ca soarele, prin vesmintele Lui ca zapada. E o lumina care, desi se arata prin fata omeneasca materiala, are totusi un caracter spiritual, asa cum se arata lumina bunatatii pe fata omului si cu deosebire in nimbul sfintilor.”
   Ceea ce ne sugereaza Parintele Staniloae si trebuie relevat teologic in manifestarea slavei de pe Tabor este, ceea ce am subliniat si mai inainte, lucrul sacru al iconomiei divine. Slava lui Dumnezeu s-a aratat pentru ucenici si pentru noi toti, s-a aratat slava lui Hristos „vizibil“ - slava pe care o avea in Sine, o purta neincetat, si pe care o comunica iconomic, mai ales prin Cruce si Inviere.