Muzeul memorial Nic. Grigorescu

Bulevardul Carol I nr. 166 - Campina, judetul Prahova
   
   Poetul penelului fantastic, marele Nicolae Grigorescu (1838-1907), cel mai insemnat pictor roman din secolul XIX, si-a cautat linistea - atat de prielnica viziunii sale de artist - in decorul de vis al naturii din Valea Prahovei, unde si-a scris impresiile pe panze nepieritoare in ultimii douazeci de ani ai vietii sale. O vreme a lucrat la Posada, apoi, din 1894, s-a lipit sufleteste si definitiv de Campina.
   
   Casa taraneasca
   
   Intre anii 1902-1904 si-a construit o casa taraneasca, impodobita cu cerdacuri si pridvoare, cu ghivece de flori, agatate sub streasina, cu acoperis de sindrila. Arsa in timpul primului razboi mondial si refacuta intocmai dupa 50 de ani, i s-au reconstituit exact si podoabele interioare, asa cum Ie-a lasat pictorul cand s-a mutat in lumea dreptilor... Casa a fost hotarata muzeu memorial, unde se poate cunoaste bogatia spirituala a acestui om, dovedita si prin obiectele si mobilele de care s-a inconjurat - unele piese de ornament si de mare valoare artistica – toate raspandite in holuri si incaperi, care au avut alte destinatii la vremea lor... dar exponatele de baza raman uneltele legate de mestesugul artistului si mai ales de tablourile si panzele sale, in care si-a revarsat cu darnicie puterea creatoare si in fata carora te simti coplesit si cuprins de fiori.
   
   Viata cotidiana, pe panze
   
   Expozitia incepe cu icoanele din copilarie, cu tablourile viu colorate, din perioada studiilor facute in Franta, peisaje, portrete, flori, natura statica, nuduri, scene din Razboiul de Independenta si aspecte din viata taraneasca. Peste tot gasesti o bogatie de picturi care ilustreaza viata cotidiana si figuri din lumea satului, cu nesfarsite imagini de care cu boi, turme de oi, pastori si tarani, surprinse in peisaj.
   
   Capodopere
   
   Retinem cateva tablouri: Autoportretul din 1868, Ghiocel – boul care i-a fost model –, Bragagiul, Strada la Vitré, La fantana, Taranca pe iarba, Pastorita stand, Ciobanas, Taranca lucrand langa fereastra, portretul sotiei, un nud, un portret de fata, pensulele artistului si multe imagini de razboi: Calareti la drum, Soldat la atac, Convoi de prizonieri, Dorobantul, culminand cu acea capodopera numita Atacul de la Smardan. Dintr-un proiectat album al Razboiului de Independenta, ramas nerealizat, Ministerul Instructiunii Publice i-a achizitionat pe cele mai multe si, imprimand o parte din ele, le-a difuzat in scoli.
   Mai sunt expuse si niste reproduceri dupa mari maestri ai artei universale, portretul domnisoarei Millet: O floare printre flori – distins cu o medalie de aur la Paris, iar pe un sevalet a incremenit ultima lucrare neterminata: La izvor.
   Printre exponate se afla si un ciudat Interior turcesc, alaturi de recuzita orientala specifica, adusa de el din Asia Mica, pentru a demonstra ca poate picta si altceva in afara de peisaje si portrete...
   Asculti explicatiile ghidului si ramai incantat de priveliste. Afli ca N. Grigorescu a lucrat peste 4.000 de tablouri si desene, raspandite in marile muzee din tara si in colectii particulare. Mai auzi ca insusi imparatul Napoleon al III-lea i-ar fi cumparat doua panze!
   
   Pictura murala bisericeasca
   
   Nicolae Grigorescu a fost copil de tarani sarmani, din Pitaru-Dambovita. Geniul artistic a rabufnit in el de timpuriu. De pe la 10 ani a pictat iconite. De-abia implinise 15 ani, cand a inceput sa faca pictura murala bisericeasca. Participa, mai intai, la zugravirea sfintelor lacasuri Zamfira si Baicoi si, dupa aceea, la Caldarusani. Castiga un concurs pentru realizarea picturii Manastirii Agapia, unde a desavarsit o adevarata comoara artistica. Fascinat de spiritul renascentist al inaintasilor italieni, a conceput portretele sfintilor ca pe niste figuri ale calugarilor si tinerilor de prin partea locului, care i-au servit ca modele, fara aura mistica, bisericeasca traditionala. Umanizarea portretelor de sfinti, carora parca le insuflase viata, l-a determinat pe criticul de arta George Oprescu sa afirme: „Acestea sunt tablouri, nu icoane”, iar pe reputatul pictor Francisc Sirato sa aprecieze ca „Grigorescu dovedeste neputinta de a concepe irationalul.” Intr-adevar, pictura de la Agapia este inestimabila prin unicitatea ei si tocmai, de aceea, Manastirea Agapia este un loc de inchinaciune si de reculegere, dar si un lacas de inalta arta. Aprecierea cea mai profunda ne-o da insusi maestrul: „In sufletul meu era taina care a dat viata acelor fresce. Nu in forma si culoarea ce se stravad, ci in palpitarea aceea calda si plina de emotie a liniilor din suflet, de acolo vine intelesul, dinlauntrul inimii.“
   
   La Barbizon, in tabara
   
   Un moment important din viata si cariera lui Grigorescu il constituie trimiterea, de catre Mihail Kogalniceanu, cu o bursa (1861-1867), la Paris. Aici, a lucrat o vreme in atelierul pictorului academist Sébastien Cornu, dar curand a fugit in tabara de la Barbizon (Fontainebleau), unde un grup de pictori tineri au scos sevaletele in mijlocul naturii...
   Atat in Franta, cat si in calatoriile sale prin Europa, Nicolae Grigorescu a venit in contact cu diverse scoli si curente artistice. A studiat tehnicile tuturor, dar n-a imitat pe nimeni. Si-a asimilat cultura picturii universale si a creat o opera absolut originala, unica. In veacul lui, n-a fost intrecut de nici un pictor roman.
   Caragiale a spus ca N. Grigorescu „e cel mai mare liric al Romaniei“, dar si un profund psiholog, a adaugat Delavrancea. „in peisajele lui... e o viata misterioasa...“ (A. Vlahuta).
   La 21 iulie 1907, Maestrul s-a stins din viata si a fost condus pe ultimul drum intr-un car cu patru boi, asa cum el insusi imaginase o inmormantare la tara, intr-unul din cele mai bune desene ale sale. ( G. Oprescu)
   Cu aceasta ocazie, Nicolae lorga a afirmat: „El a ajuns cel mai mare poet prin culori al romanimii adevarate, al vietii taranesti, al idilei pastoresti milenare“, iar D. Anghel si St. O. Iosif i-au inchinat o poezie din care retinem doua strofe: Se leagana in pas agale/ Un mandru car purtat de boi/ Te duc pe
   ne-nturnata cale/ Si-s albi ca neaua, amandoi/… Si-acum cand carul se opreste/ Si plang talangile-n ecou,/ Natura parca retraieste/ Cel de pe urma-al tau tablou.
   Mihai GELELETU
   Marian TEODORESCU