Noaptea gondolelor, la Venetia

Comandantul aeronavei italienesti ne doreste tuturor o calatorie de vis.
   De sus, Romania, prin reprezentantii ei cei mai autorizati – locuitorii cartierelor din noua periferie a Bucurestiului –, pare o tara in care au inceput sa mearga lucrurile spre bine. Traversam patria si vecinii. Peisajul
   e frumos desenat, e chiar incantator, daruit de Dumnezeu. Din imparatia norilor totul pare imaculat. Deasupra Italiei realizam, insa, ca lumea-i altfel: curata, bantuita de ordine si de disciplina muncii, e chiar frumoasa. Dupa nici doua ore pasim pe pamantul fagaduintei, al tuturor posibilitatilor. Trebuie doar sa ai timp si bani. Si sa fii sanatos. Suntem in vacanta.
   Venetia – o dulce chemare
   Un autobuz ne duce de la aeroportul Marco Polo pana la hotelul nostru, Colombo, traversand cartiere si strazi altfel decat la noi. E o alta lume? E. Ne cazam si fugim de-acasa. In Piata Roma, lume luminata si bagaje. Toti alearga spre Canalazzo. Marele canal, lung de mai bine de 4 km, e bulevardul de apa la bordura caruia, de o parte si de alta s-au cladit, „din cele mai vechi timpuri”, mai bine de doua sute si ceva de palazzi, care mai de care mai somptuoase, cu fatadele mai fistichii si cu beciurile ascunse-n apa, cam la trei metri adancime. Urcam intr-un vaporetto la Linia 1 dimpreuna cu alti mai bine de o suta de oameni, care n-au treaba si care-au venit la Venetia doar pentru cateva zile sa-si cheltuiasca banii, incercand sa descopere lumea. Oprim prima data la Ferrovia, unde alta multime, tocmai descinsa din trenuri, face orice sa razbeasca in vaporetto spre a-si incepe, in sfarsit, vacanta. Dupa doar cativa pasi, ca la o comanda, ne facem prima data semnul crucii, cand pe stanga ne apare Santa Maria di Nazareth si ne-aplecam capetele cand trecem pe sub Ponte di Scalzi, primul dintre cele trei poduri ale Canalului. La San Marcuola, la San Stae, la Ca’ d’Oro, urca si coboara parca aceeasi lume fara probleme si fara griji. Trecem incet pe sub Ponte di Rialto si ne-amuzam cand ii vedem pe unii, imbracati ca lumea, la capu’ podului, stand la mese incarcate cu de toate, dar cu picioarele mai mult in apa. Astea-s conditii boieresti? Ne lamurim repede: in seara asta, pentru noi?, mareea aduce apa marii si-o revarsa fara mila pe trotuarele, atatea cate mai sunt la vedere, ale marelui bulevard. Renuntam sa mai coboram si gandul ne poarta la cum va fi aratand sub apa Piazza San Marco. Petrecem cu privirea fatadele vechi colorate si ferestrele pline de flori stiute din carti: Fondato dei Tedeschi, Ca’dei Camer­lenghi, Ca’Lovedan, Ca’Farsetti, Palazzo Grimani, Ca’Corner Spinelli, Palazzo Pisani Moretta, Ca’Foscari, Ca’Rezzonico, Palazzo Grassi, Galleri dell’Academia. Nici nu mai stim de cate ori am oprit. Sa mai fi coborat lumea? Sa mai fi urcat? Trecem pe sub ultimul pod, Podul Academia si urmarim petrecerea din gradina de la Casetta Rossa, facem cu mana unei doamne de marmora din balconul agatat pe fruntea lui Palazzo Corner Ca Grande, urmarim cu strangere de inima cum se pierde usor lumina de la fereastra fara Pasari a Palatului Venier dei Leoni ce adaposteste Colectia Peggy Guggenheim, ne apropiem cu ganduri curate de Santa Maria della Salute, apoi traversam la Vallaresso, coboram si ne pierdem in puhoiul de lume ce da buzna in Piazza San Marco. Dar, surpriza! Cel mai frumos salon al lumii e sub ape. Lungi punti de lemn o traverseaza de-a lungul si de-a latul spre a o putea noi parcurge si admira la lasarea serii. La Caffe Florian, lume cam putina. In haine de seara, muzicantii, aceiasi de aproape 300 de ani, par a canta asta seara doar pentru Marcel Proust. Si pentru noi. Aron­dandu-se cu politeturi venetiene, vis-?-vis, la Caffe Quadri muzica taie inserarea pentru aceeasi lume putina de la mesele albe, plutind deasupra apelor. In mijlocul pietei, cateva perechi de tineri, desculti, valseaza cu gratia datorata varstei, pe caldaramul pavat cu mici valuri albastre. De-jur-imprejur, la lumina felinarelor agatate sub arcadele Procuratiilor, urcati pe trotuarele ajunse si ele sub ape, mii de turisti, asista interzisi la spectacolul incredibil al serii: San Marco sub ape. Fruntea aurita a Basilicii di San Marco se rasfrange si ea in apele lagunei. Celor patru cai turnati in bronz aurit la Roma, plimbati la Constantinopol si adusi apoi la Venetia, ajunsi la Paris drept prada de razboi si intorsi acasa orbi, obositi de-atatea drumuri, li se implineste ultima dorinta: beau apa din palma trecatorilor si-si deapana prin ochii lor inchipuiti cum va arata lumea.
   E o seara fantastica la marginea lumii. Si noi suntem locuitorii ei de drept. Ne paste norocul...
   Poze la minut
   Dimineata, cand San Marco e inca sub ape, circulatia e dirijata de cativa politisti echipati cu cizme de cauciuc si cu pistoale adevarate. Voluntari de pretutin­deni ajutati de oamenii locului manuiesc T-uri spre a reda lumii frumusetea pavajelor de mozaic din Basilica di San Marco. Tanara de la Galeria San Marco 101, stergand de valurile lagunei lucrari originale de Picasso, Dali si Chagall sub privirile catorva gura-casca admirandu-i picioarele cu profesionalismul datorat varstei. La pranz, cand numarul orelor fericite ne este contabilizat din Torre dell’Orologio, piata e limpede de parca totul ar fi fost un vis. Mii si mii de porumbei isi cer dreptul la o viata mai buna, fericindu-ne pentru o clipa. Aripa dinspre Canal Grande e dominata strategic de o romanca de-a noastra care stie ce vrea; o tradeaza hainele si accentul italienesc de balta si n-o baga nimeni in seama. Sa astepti pe treptele de la Santa Maria della Sallute intalnirea nesperata cu Tizian. Victor Brauner incercand sa suplineasca in fata cohortelor de vizitatori din toate colturile lumii lipsa Pasarilor lui Brancusi din colectia Peggy Guggenheim, imprumutate in familie unei expozitii la Bonn. Sa flanezi din interese comerciale pe o strada ca Lipscani-ul nostru si sa-ti alunece privirea pe efigia lui Nicolae Iorga de pe Palazzo Correr, Cannaregio 2212 – Istituto Romeno di Cultura e Ricerca Umanistica –, adapostind, undeva, pe casa scarii, un superb Deal de Horia Bernea. Deasupra falnicei Venetii, seara tarziu, in acordurile Orchestrei de Camera echipata in costume de secol XVIII, sa-l omagiezi pe Antonio Vivaldi sau sa asculti, preum­blan­du-te pe canale de vis, L’Elisir d’Amore de Donizetti. In pavilionul Romaniei de la Bienala de Arhitectura sa-ti tragi sufletul dupa ce-ai obosit admirand inventiile celorlalte tari care, la un loc, palesc in fata palatelor vechi de sute de ani ale Venetiei de azi. Sa-ti inchipui cum castigi bani multi la Casino di Venezia sub privirile pline de invidie ale celor mai impatimiti intr-ale ruletei. Intr-un mic magazin cu masti sa-ti asumi de buna voie nebunia de la Carnevall dupa care tanjesti, neintelegandu-l. Sa incepi sa visezi in culorile alabastrului, numarand in gand pietrele pretioase incrustate in Pala d’Oro, aduse de la Constantinopol cu o corabie cumparata de la un negutator de grane din Braila. In piata de peste de langa Ponte di Rialte sa-i urmaresti pe vestitii macelari venetieni cum fura la cantar fara rusine, facand complimente gratuite doam­nelor de toate varstele. In cartierul evreiesc sa bei apa de la o fantana din secolul XII, urma­rind pe un perete de piatra, inscrisa cu litere de bronz, o istorie a holocaustului, valabila doar pentru vizitatorii Venetiei. Sa pierzi ultimul vaporetto de pe peronul de la Ca’ d’Oro si sa nu regreti ca va trebui sa mergi toata noaptea pe jos, strabatand zeci de stradute si de mici canale, ratacind o data cu zorile.
   Provinciale
   Evenimentul de Nord al Italiei, anuntat peste tot la Venetia, Padova si Milano: din 16 septembrie 2006 pana la 14 ianuarie 2007, Mantegna e Padova – 1445–1460, Mantegna e le Arti a Verona – 1450 – 500, Mantegna a Mantova – 1460-1506. Mantegna – Il numero uno, va fi expus cu ocazia implinirii a 500 de ani de la moarte la Padova in Musei Civici agli Eremitani, la Verona in Palazzo della Grang Guardia si la Mantova la Palazzo Te. In gradina muzeului din Padova am regretat lipsa unei sculpturi romanesti printre cele asezate atat de frumos in iarba proaspat cosita, mai ales dupa ce pe simeze descopar o mica lucrare apartinand Muzeului National de Arta al Romaniei si imprumutata cu ocazia marelui eveniment. Ratacesc prin salile muzeului gandind la cum va arata dupa restaurare Muzeul de Arta de la Targu-Jiu. La Cappella degli Scrovegni, intalnirea cu frescele lui Giotto e un dar nepretuit. Tarziu, peste Padova, ploaia pare a incerca sa ne mai spele din pacatele nestiintei.
   Peste mari cu valuri domoale, ajungem pe insula Burano, un mic paradis inventat pentru a tine loc de scena in aer liber povestilor nemuritoare despre oamenii mari si buni.
   De-a lungul micilor canale, case colorate neinchipuit de divers, ascund dupa renumitele perdele tesute numai aici, viata daruita de Dumnezeu mai intai pe locurile astea. Sa stai de vorba la Burano si sa crezi ca viata-i frumoasa...
   Treviso, la doar o jumatate de ora de Venetia, incearca sa ne convinga cum ca cel mai frumos oras de provincie exista aici. E dumi­nica si e sarbatoare. Toata lumea-i pe strada.
   Vineri, 6 octombrie, la Venetia toti „soferii” au facut greva. Ziua s-a mers pe jos. Iar noaptea...