Pensiunea Lobogó - izvor de sanatate

Era vorba de „Lobogó Panzió” din Baile Homorod, la 6 km de Vlahita si la 34 km de Miercurea Ciuc. Am descoperit atunci o gustoasa supa de fructe (foto) si alte delicatese pe care bucatarii de la Pensiunea Lobogó stiu sa le prepare cu profesionalism, dar si cu suflet. Asta conteaza. Am ramas mai multa vreme pe terasa de langa un paraias care curgea linistit, susurand in cascade, stralucind in razele soarelui. N-as mai fi plecat de acolo.
    Popas de poveste
    Am revenit de multe ori, am devenit martorul dezvoltarii al acestui popas de poveste pe care familia Benedek a stiut sa-l amenajeze pentru confortul turistilor care trec pe DN 13A. „Mi-a fost mila, pur si simplu, de acest loc si de izvor, ne convinge Lukacs Benedek, capul familiei. Aveam un teren cumparat in alta parte si am convins Consiliul Local din comuna Capalnita sa facem schimb. Ne-am apucat de treaba si, in anul 2000, am dat in folosinta „Pensiunea Lobogó”. Am construit cu timpul si sapte casute pe deal, cu tot confortul. Avem acum 31 de locuri in pensiune si alte 14 in casute, un restaurant cu 80 de locuri si chiar o sala de conferinte de 40 de locuri. Foarte multi turisti opresc la noi numai pentru masa si a trebuit sa marim terasele si sa adaugam cat mai multe specialitati, ce fac deliciul oaspetilor care ne trec pragul. Avem multe specialitati ? la Lobogó, cum ar fi supa de fructe, supa de cartofi cu foi de dafin, ciorba ardeleneasca, gulas secuiesc din varza murata, lipie secuiasca cu prune si smantana, lipie dulce din malai, tocanita de porc si multe altele.
    Patroana Maria si fiii
    „Noi nu ne-am priceput la turism, eu am absolvit o scoala comerciala si lucram la cantina „Uzinelor de Fier Vlahita”, iar sotia mea lucra in labo­ratorul uzinei. Am facut constructia, iar retetele de mancare existau. Trebuia numai sa le imbinam pe toate si sa avem curaj. Patroana e Maria, sotia mea, eu sunt cu construc­tiile, cu aprovi­zionarea, cu accesoriile, ne relateaza modest Lukacs Benedek. Doamna Maria Benedek, patroana deci, era la orele dupa-amiezii la odihna, pentru ca isi incepe activitatea la ora 6 dimineata. Acum, stapanii momentului erau cei doi fii Botond, 28 de ani, care este sef de sala si Barni, 23 de ani, bucatar.
    Specializari in Austria, Ungaria si Irlanda
    Fiul cel mare, Botond, a facut o scoala de ospatari si a lucrat cinci ani in Austria, ca ajutor de bucatar si a invatat si limba germana. A lucrat apoi ca ospatar, in doua tururi de sase luni pe un vapor de croaziera. Cel mic, Barni, a facut o scoala de turism in Ungaria, apoi a plecat pentru un an in Irlanda sa invete meseria de bucatar, dar si limba engleza. Dupa ce a mai lucrat si sase luni pe un vapor fluvial, de la Constanta la Amsterdam, s-a intors acasa si pregateste cele mai alese mancaruri pentru turistii pensiunii Lobogó.
    Calarie, schi, teleschi si drumetii
    Ce mai gasesc cei care se hotarasc sa petreaca un sejur la Lobogó? O scoala de calarie care are 30 de cai, plimbari cu trasura vara si cu sania iarna, o partie de schi, cu teleschi, amenajata cu ratrac si tun de zapada. Pot face drumetii prin muntii Harghitei sau pot vizita obiective turistice interesante, cum ar fi Odorheiu Secuiesc, Salina Praid, Corund, Baile Tusnad, Sovata, Lacul Sfanta Ana etc. Tot aici se mai vad urmele unui drum roman, Castellum roman, de 36x36 m, fortificatii romane din sec. al II-lea, de 23x15 m, care sunt rezervatii arheologice.
    Izvoare de ape minerale
    Nu mai putin importante sunt si cele sase izvoare cu apa minerala, folo­site inca din timpul ocupatiei romane. Asa se explica si denumirea localitatii, „Baile Homorod”, o denumire numai pe placa de pe sosea, pentru ca in realitate „interesul local”, asa cum sunt denumite baile de apa minerala, este si el numai in documente. Apa minerala din izvoarele Homorodului are o concentratie mare de fier si microelemente, precum Li, Mn, Br, I si este un bun remediu pentru combaterea starilor de slabiciune, anemii, boli ale organelor respiratorii sau de rinichi, in afectiuni cardio-vasculare, hipertensiune arteriala, boli digestive. Cu un debit de
    20 l/min. Lobogó (in traducere lobogó inseamna izvor) aduce din pamant si o apa foarte buna de baut.
    Lukacs Benedek are insa o singura mahnire: „Agentiile de turism, pe care am incercat sa le contactam, nici nu vor sa auda de Lobogó. O singura firma aduce japonezi, in trecere, si mananca aproape in fiecare vineri la noi.”
   
    Pensiunea Lobogó
    Benluma S.R.L.
    B?ile Homorod – Jud. Harghita
    Tel., fax: 0266 247 542, 545
    Mobil: 0742 141066
    e-mail:
    homorodlobogo@constel.ro
   

Images: