Pescuirea Minunata

Cuvant la Duminica a XVIII-a dupa Rusalii
   
    Invatatorule, toata noaptea ne-am ostenit si nimic nu am prins,
    dar dupa cuvantul Tau, voi arunca mrejele (Luca 5,5)
   
    In Duminica a XVIII-a dupa Rusalii, Biserica randuieste a se citi la Sfanta Liturghie pericopa evanghelica despre pescuirea minunata (Luca 5,1-11). Aflat la inceputul propovadurii invataturii Sale, Mantuitorul isi va alege si cheama apostolii, pentru a-I fi martori la lucrarea Sa si vestitori ai Imparatiei lui Dumnezeu.
    Sfantul Luca ne istoriseste ca intr-o dimineata Domnul Iisus Hristos S-a dus langa lacul Ghenizaretului, caruia i se mai zicea si Marea Galileii. Acolo vede doua corabii din care pescarii coborasera si tocmai isi dregeau mrejele. Ei toata noaptea se trudisera, dar nu pescuisera nimic. Deodata Domnul Hristos Se urca in corabia lui Simon Petru si Il roaga s-o departeze putin de la uscat. Dupa ce a saturat multimile cu sfintele Lui invataturi, vorbindu-le din corabie, Domnul Ii spune lui Simon sa mearga cu corabia mai in larg si sa lase mrejele in apa la pescuit. Invatatorule – raspunde Simon – toata noaptea ne-am trudit si n-am prins nimic, dar dupa cuvantul Tau voi arunca mrejele. Dar abia le arunca si multime de pesti se prind in mreje, incat acestea stau sa se rupa. Simon a facut atunci semn tovarasilor sai din cealalta corabie ca sa vina sa le ajute. Pescuirea a fost atat de bogata incat amandoua corabiile erau gata sa se scufunde.
    Vazand minunea aceasta, pe ucenici i-a cuprins o mare frica, iar Petru cazand in genunchi la picioarele lui Iisus i-a zis: Iesi de la Mine, Doamne, ca sunt om pacatos! Spaima mare il cuprinsese pe el ca si pe toti ceilalti de pescuitul atator pesti. Domnul Iisus a zis, insa, catre Petru: Nu te teme; de acum vei fi pescar de oameni. Tragand ei corabiile la uscat, au lasat totul si-au mers dupa El.
    Acesta este procesul credintei. Apostolul a stiut ca nu avea cum sa prinda pesti. Dar a acceptat cuvantul Domnului Iisus Hristos in inima lui, a acceptat sa faca voia Sa. Si ce s-a intamplat? Un miracol! Dar principalul miracol nu este cel al abundentei pestilor, desi fara indoiala a fost o pescuire miraculoasa. Principalul miracol a fost schimbarea din interiorul lui Petru. El s-a vazut pe sine, s-a descoperit. Iesi de la Mine, Doamne, ca sunt om pacatos! Iata procesul credintei: acceptam in inima noastra cuvantul lui Hristos, Ii implinim voia. Si atunci ni se reveleaza esentialul pentru mantuirea noastra, pentru viata noastra interioara.
    Din aceasta minunata relatare, se desprinde folosul pe care oamenii il au din ascultare. Inca de la inceputul zidirii lumii toti oamenii care s-au supus lui Dumnezeu au fost fericiti. Asa vedem ca stramosii nostri, Adam si Eva, cand au implinit voia lui Dumnezeu, Facatorul lor si au pazit cu sfintenie porunca Lui, s-au indestulat de toata frumusetea si desfatarea raiului. Iar cand de buna voie au calcat porunca Ziditorului lor, au fost pedepsiti si izgoniti din rai (Facere 3, 16-19). Daca vom cerceta scripturile, vom vedea ca toti oamenii sfinti si alesi ai lui Dumnezeu, care au ascultat si au implinit poruncile Lui, au fost fericiti pe pamant si s-au invrednicit de binecuvantarea lui Dumnezeu.
    Dar cea mai mare si mai desavarsita supunere fata de Dumnezeu, a avut-o Insusi Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Care a ascultat de Tatal pana la moarte, si inca moarte de cruce.
    Supunere catre Dumnezeu a aratat si Preasfanta Fecioara Maria, cand a trimis Dumnezeu la ea in Nazaretul Galileei pe arhanghelul Gavriil sa-i vesteasca nasterea Lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu si Mantuitorul. Ea, desi nu stia de barbat, intelegand de la inger taina cea mare si negresita ce avea s-o savarseasca Dumnezeu prin ea, pentru mantuirea lumii, s-a supus cu mare smerenie si a zis catre inger: Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul Tau (Luca 1, 26-38). Astfel, cu ascultarea si smerenia ei pe pamant a vindecat neascultarea Evei din rai.
    Ascultare mare a avut si Dreptul Iosif, caci auzind in vis pe ingerul Domnului poruncindu-i sa nu se teama si sa ia pe Maria, logodnica sa, a inteles ca Preacurata Fecioara Maria a zamislit de la Duhul Sfant (Matei 1, 20). Nu numai ca nu s-a indoit de zamislirea ei, dar cu mare smerenie si supunere a slujit Fecioarei Maria in fuga in Egipt, ca si in toata vremea vietii lui, prin aceasta el slujind lui Dumnezeu la taina mantuirii neamului omenesc, implinind cele scrise: Fericiti cei ce pazesc poruncile Lui si-L cauta pe El cu toata inima (Psalm 118, 2); si iarasi Fericti sunt cei ce asculta cuvantul lui Dumnezeu si il pazesc (Luca 11, 28).
    Sfintii si dumnezeiestii Apostoli au ascultat si ei de Mantuitorul cand au fost chemati sa fie vanatori de oameni (Matei 4, 19-22; Luca 5, 11-28). Pentru desavarsita lor ascultare de Hristos s-au invrednicit si de mari daruri de la Dumnezeu si s-au imbracat cu putere de sus la Cincizecime. Astfel au fost invatati de Duhul Sfant tot adevarul, au fost daruiti cu intelepciune nebanuita, au primit putere sa faca minuni, au fost trimisi sa propovaduiasca Evanghelia, au fost intariti sa vesteasca mila si iertarea .
    Ascultare desavarsita a facut si multimea cea mare a mucenicilor, a ierarhilor si a marturisitorilor dreptei credinte, care, implinind cuvintele Mantuitorului, si-au pus sufletele lor pentru El si pentru Evanghelie spre a-L dobandi in viata cea vesnica. La fel a facut si marea multime a monahilor, care, auzind cuvantul Lui Hristos, ca oricine va lasa frati sau surori, sau tata sau mama sau femeie sau copii sau tarine sau case pentru numele Meu, insutit va lua si viata vesnica va mosteni (Matei 19, 29), au lasat toate si au urmat lui Hristos, prin supunere, viata curata si saracie de buna voie pana la moarte, pentru mantuirea sufletelor lor si mostenirea Imparatiei cerurilor. Asemenea lor au trait sub ascultare toti dreptii urmatori lui Hristos, parintii si inaintasii nostri, silindu-se la implinirea poruncilor Lui prin fapte bune, pentru a se incununa in ziua cea mare a judecatii de apoi cand dreptul Judecator va rasplati fiecaruia dupa faptele sale.
    Desi toata noaptea se ostenise in zadar, Petru ascultand de cuvantul Domnului a aruncat mreaja in mare si mult s-a inspaimantat de marea multime de pesti ce a prins. Cazand in genunchi la Iisus a zis: Iesi de la Mine, Doamne, ca sunt om pacatos! (Luca 5, 8). Asadar, roadele ascultarii Apostolului Petru au inceput a se arata cu minunea pescuirii de pesti si au crescut foarte si s-au inmultit spre slava lui Dumnezeu prin vanarea atator suflete pentru Imparatia lui Dumnezeu. Atat el, cat si ceilalti Sfinti Apostoli, au devenit, prin ascultare fata de Mantuitorul nostru Iisus Hristos, cei mai vestiti pescari de oameni. Insusi Mantuitorul ne marturiseste ca cel ce asculta de Dumnezeu si cel ce asculta pentru Dumnezeu pe cel ce il povatuieste pe calea mantuirii, au aceeasi plata, deoarece a aratat acest lucru, zicand: Cel ce va asculta pe voi, pe Mine ma asculta si cel ce se leapada de voi, de Mine se leapada (Luca 10, 16).
    Biserica crestina este Biserica dragostei si a ascultarii, pentru ca a fost intemeiata de Hristos prin iubirea Tatalui si ascultare pana la moarte de cruce a Fiului. Mantuitorul a ascultat de Tatal, iar Apostolii Sai au ascultat de El. De aceea spunem ca iubirea crestina si ascultarea duhovniceasca mantuiesc lumea. Insusi Duhul Sfant a venit pe pamant trimis de Fiul, cu voia Tatalui, ca sa intemeieze Biserica Sa si sa reverse Harul mantuirii peste cei ce cred si se boteaza in numele Preasfintei Treimi.
    Sfintii Apostoli au implinit mai tarziu porunca Mantuitorului Mergand invatati toate neamurile botezandu-le in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh (Matei 28,18), raspandind astfel bucuria Invierii in toata lumea. Si au mers cu ascultarea pana la capat, ca si Invatatorul lor, primind moartea muceniceasca pentru credinta: Sf. Apostol Petru a murit rastignit pe o cruce cu capul in jos, Sf. Apostol Andrei a murit rastignit pe o cruce in X, Sf. Apostol Pavel a murit decapitat si asa aproape toti Sfintii Apostoli. Dar implinind in viata aceasta cuvantul ascultarii au capatat cununi in cer, primind loc de cinste de-a dreapta Mantuitorului. Lor le-a proorocit Dumnezeu: Adevarat graiesc voua, ca voi cei ce ati urmat Mie, la innoirea lumii, cind Fiul Omului va sedea pe scaunul slavei Sale, veti sedea si voi pe douasprezece scaune, judecind cele douasprezece semintii al lui Israel (Matei 19, 28).
    Urmand exemplul lor, sa incepem si noi sa ascultam cuvantul lui Dumnezeu, cu frica la inceput, dar cu credinta, implinind poruncile. In mod cert vom gresi si ne vom indoi, dar avand in fata icoana Sfintilor Apostoli, ca si ei vom sti sa ne ridicam si sa ne caim de greselile noastre. Si o vom lua din nou de la inceput. Pana cand inimile noastre se vor umple de dragoste si ii vom urma lui Hristos din toata inima (2Cor. 9,7).
    Aceasta mai ales pentru ca Sfintii Apostoli traiesc inca printre noi, prin urmasii lor. Prin punerea mainilor, episcopii, preotii si diaconii sunt verigi ale unui lant neintrerupt care incepe de la apostoli inaintand pana la noi fara vreo ruptura. Prin ei ni se da noua harul dumnezeiesc. Pe ei trebuie sa-i urmam si sa-i cinstim. Trebuie sa ascultam de slujitorii cei sfintiti ai Biserici, spunea parintele Cleopa, ca de Sfintii Apostoli si sa ascultam de duhovnicii pe care ni i-a dat Dumnezeu ca de Insusi Hristos.
    Pentru calugari ascultarea deplina de duhovnic, taierea voii, cum se mai numeste, este esenta vietii lor zilnice. Prin Taierea voii asa cum o descriu Sfintii Parinti, calugarul reuseste in timp sa cunoasca voia lui Dumnezeu, de vreme ce propria voie este suficient de supusa pentru a-i da posibilitatea sa cunoasca voia lui Dumnezeu. Asa se mantuiesc calugarii. Iata un exemplu : se spune in Pateric ca avva Ioan Colov, cand era tanar a intrat ca ucenic la un batran care sedea in pustie si luand acesta un lemn uscat, l-a pus in pamant si i-a zis lui : in fiecare zi adapa acest lemn cu cate un ulcior de apa, pana ce va face roada. Si izvorul era departe de dansii incat se ducea de cu seara si venea dimineata. Iar dupa trei ani, a trait lemnul si a facut roada si luand batranul rodul lui, l-a dus la biserica, zicand fratilor: luati, mancati rodul ascultarii !
    Nu toti suntem calugari. Ascultarea mireanului casatorit, spunea parintele Cleopa, este intelegerea in familie. Daca ambii soti asculta unul de celalat si amandoi de Dumnezeu, umbland in buna intelegere, atunci ascultarea este deplina. La fel si cei necasatoriti trebuie si ei sa faca ascultare de preotul duhovnic, iar copiii trebuie sa-i asculte si sa-i respecte pe parintii lor. Toate acestea pentru a putea trai cu totii in armonia iubirii pe care ne-a adus-o Hristos prin Jertfa Sa de pe Cruce.
    Sa nu lasam asadar orgoliile noastre sa ne opreasca din calea cea sigura a ascultarii, ci urmand pilda Sfintiilor Apsostoli, care au lasat totul pentru a-i urma Mantuitorului, sa lasam si noi in urma gandurile cele desarte si grijile.
    Invatatorule, toata noaptea ne-am trudit si nimic nu am prins, dar dupa cuvantul Tau, voi arunca mrejele. Iata esenta Evangheliei de astazi. Daca in mintea noastra s-ar putea intipari numai aceste cuvinte atunci mantuirea noastra ar fi sigura.
   
    Maria BULEU,
    Absolventa a Facultatii de Teologie Ortodoxa Bucuresti