Precum Apostolul Andrei, Apostol al Turismului Modern!

Discretia lui Andrei Trandafir nu poate fi declarata, ci este una pur si simplu afirmata. Auzisem despre domnia sa ca-i vicepresedinte al Asociatiei Patronale Mamaia. Nu mai este. Pare-se ca e chiar presedinte. Atat este de modest, acest veritabil factotum in turismul de pe litoral, incat nici macar nu-i pasa. A insotit peste tot grupul de jurnalisti si oficiali ai turismului, vorbind extrem de putin. Iar cand trebuia sa raspunda la vreo intrebare despre el, preocupat intotdeauna de altceva, isi cerea scuze promitand ca... alta data. Acum nu e momentul. Singurele explicatii, dar si acelea succinte, veneau atunci cand chiar era nevoie de interventia sa. Aproape totdeauna lamuritoare. Despre starea statiunii Mamaia sau a cutarui hotel, evident, tot din Mamaia ori Constanta s-a exprimat. Atat si punctum. Inclusiv la conferinta de presa de la Iaki, Omul bolnav de Turism si Tacere, Andrei Trandafir, propovaduitorul turismului modern pe litoral, s-a comportat precum Apostolul Andrei, raspanditorul crestinismului, adica al ortodoxiei pe teritoriul Scitiei Minor – Dacia. Vorbe putine, fapte multe. „La Mamaia este un grad de implicare moderna, in ultimii ani. Iar echipa guvernamentala este prima cu care am intrat in dialog si care vrea sa ne sustina. Ministrul Ovidiu Silaghi ne-a promis sa sustina turismul din Mamaia si Constanta. O parte din proiectele Mamaiei si Constantei au fost gandite cu zeci de ani in urma. Acum cred ca se pot realiza. Actuala echipa guvernamentala a turismului m-a convins ca ne va ajuta si poate sa o faca”. Pana atunci, le-a oferit ministrului Ovidiu Silaghi, secretarului de stat Lucia Morariu, consilierului Nicolae Buzdun si presedintelui ANOPC Dan Vlaicu, cate un exemplar dintr-o lucrare-tratat despre, ati ghicit, Mamaia. Care, se vede, este chiar viata lui. De Apostol al Turismului pe Litoral.