Prin Ionia de ieri

    La cativa kilometri de Çanakkale, orasul in care ne aduce bacul ce traverseaza Dardanelele, vizitam Troia: Troia cea de cinci mii de ani, cu cele noua straturi arheologice, vestita Troie, mult cantata de Homer. Pasesc cu emotie pe pietrele peste care vor fi trecut pasii lui Priam, ai lui Hector si ai Andromacai, ai lui Paris si, pentru o vreme, ai frumoasei Elena.Ceva mai jos, spre sud, Pergamul. Maiestuos, colosal, auster, te intampina cu impunatoarele-i coloane dorice prin care domina imprejurimile, ca un imens sanctuar, in singuratate si tacere, din varful unui munte. Se ajunge greu la Pergam. Trebuie sa urci. Iar odata ajuns, nu-ti ramane decat sa privesti si sa taci. Sa nu tulburi cumva, cu vreo soapta, linistea milenara a zeilor. Coastele verzi ale Pergamului sunt acoperite de maci, maci cum nu mai vazuseram, zdraveni, vigurosi, multi ca firele de iarba, unul langa altul, cohorte de maci, de un rosu intens spre grena. La Selçuk, orasul modern de langa Efes, vizitam Casa Fecioarei Maria, locuita de Preacurata in ultimii ani ai vietii, loc de pelerinaj, nu mai mare decat o capela, salas de tainica si sfanta simplitate. Apoi Efesul, cea mai bine pastrata dintre cetatile antice de pe coasta Egeei, Efesul enigmaticului Heraclit, strabatut astazi de zeci de grupuri turistice in fiecare zi a sezonului cald. Grupurile sunt conduse de ghizi, unii dintre ei mai indiferenti, toropiti poate de arsita soarelui mediteraneean, cu discursul concis si sec, altii mai plini de viata, in verva, implicati in povestea de demult pe care o istorisesc, adevarati animatori ai grupului caruia ii sunt calauza.Leaganul filosofiei elene O noua zi, un nou traseu: Didima, cu templul lui Apollo, strajuit de chipul legendar al Meduzei, cu oracolul prin ale carui tainite, pe care timpul si istoria le-au dezvelit cu cruzime, patrundem acum si noi, profanatori tarzii si nepasatori ai batranului sanctuar; apoi Miletul, patria lui Thales, Anaximandros si Anaximenes, leagan de filosofie elena, ca de altfel intreaga Ionie; in cele din urma Priene, cu teatrul sau construit in vremea elenistica, in forma de potcoava, loc de adunare a Sfatului obstesc, si cu cele cinci coloane uriase ramase din maretul templu al Atenei. In ziua urmatoare ne abatem din drumul spre sud, o luam spre Pamukkale, vechiul Hierapolis, cea mai mare necropola antica din Asia Minor, cu sute de sarcofage si monumente funerare. La capat, terasele de calcar, uriasa cascada pietrificata, creata de apele minerale calde care se revarsau de pe colina, in trepte, o minune a naturii, cu apa de un bleu atat de pur si de intens incat pare artificial. Ne intoarcem pe coasta, reluandu-ne parcursul, si ne oprim cateva ore la plaja intr-un parc national, rezervatie naturala unde inca mai traiesc animale rare, precum panterele. Plaja cu nisip – lucru rar in Ionia, unde mai toate plajele sunt stancoase, iar nisipul este, pe alocuri, adus de om – margineste o apa limpede, curata, cu pestisori care vin pana la mal. La numai cativa metri de acest tarm de basm incepe padurea, datatoare de racoare si umbra, din iarba careia rasar prietenoase masute de lemn inconjurate de banci. La capatul calatoriei noastre, in cel mai sudic punct al ei, ne asteapta Bodrumul, anticul Halicarnas. Castelul Sfantului Petru, adevarata fortareata construita de cavalerii ioaniti in secolele XIV-XV, adaposteste un muzeu de arheologie subacvatica, unde se poate vedea, printre altele, in marime naturala, o nava greceasca, in sectiune, cu structura ei, cu diferitele compartimente in care stateau amforele cu alimente, celelalte provizii, locurile rezervate calatorilor sau matelotilor.