În zona septentrional? a Marii Britanii, separat? de Anglia de Mun?ii Cheviot, dar ?i de o ap?, Tweed, se g?se?te Sco?ia, o regiune fost? cândva regat, dar care s-a unit cu Anglia în secolul XVII.
Teritoriu uimitor de pitoresc
Incarcat de mistere medievale si legende, teritoriul scotian ce l-a inspirat pe celebrul Walter Scott, cu fiinte supranaturale si cu castele in care bantuie fantomele. Cu o istorie din care o retinem pe regina Maria Stuart, care si-a pierdut capul in Turnul Londrei sub domnia verisoarei Elisabeta I. O monstruoasa crima istorica ce l-a inspirat pe Schiller in tragedia Maria Stuart, cu actiunea pe pamant scotian. O tara cu lacul Loch Ness, unde vietuieste, zice-se din timpuri stravechi, un monstru acvatic cu aparitii misterioase. Cu wisky-ul, bautura nationala, ajunsa licoare planetara si sub numele de scotch. Si cu acele „fustanele” pe care le poarta si printul mostenitor Charles, dar si cu tesaturile in carouri divers colorate, intrate in dictionare prin termenul „ecosez”, frantuzism derivat de la Ecosse-Scotia peste Canalul Manecii. Iar fustita din ecosez se numeste „kilt”, fiind vesmant traditional si national. Si evident cu bancurile despre zgarcenia proverbiala a scotienilor, ele facand deliciul amatorilor de anecdote. Si sunt atat de multe, incat abia de-ar incapea intr-o carte groasa.
O excursie in insulele Orkney din nordul Scotiei, numite si Orcades, unde se afla cunoscuta asezare din epoca de piatra, Skara Brae, e recomandata. In valea Spay, renumita prin limpezimea raurilor, se gasesc multe fabrici producatoare de whisky. Pe care calugari scotieni l-au numit „Uisge beatha” ce se tarduce prin „apa vie”, dupa legenda un dar al Sf. Patrick, patronul spiritual al Irlandei. Caci, dupa unele versiuni, irlandezii au preparat primii „Uisge beatha”, idee cu care scotienii nu-s de acord.
Monstrul din Loch-Ness
Dupa ce au degustat licoarea scotiana, turistii se pot indrepta curajos spre Loch-Ness, la sud de orasul Inverness, spre a vedea celebrul monstru. Prima mentiune despre aceasta stranie creatura dateaza din secolul XVII, insa,din spusele autoritatilor locale, din 1933 si pana in prezent Nessy a fost vazut de circa 4.000 de ori. Si in afara de ciudata faptura, se mai vorbeste si despre desele aparitii ale OZN-urilor. Cert este ca anual vin la Loch-Ness peste o jumatate de milion de turisti, iar 300.000 dintre acestia viziteaza si muzeul insolitei creaturi ce-ar trai in Loch-Ness, situat in satul Drumnadrochit.
Strada „Mila regala”
La Edimburgh, socotit o perla a vechii coroane scotiene, se poate face o vizita pe artera comerciala Princess, din care poduri duc spre cartiere vechi. Si intr-unul dam de un castel, parca ridicat din stanci, ramas marturie a luptei dintre scotieni si englezi. Circula multe istorii neverosimile despre el. Cica, uneori sta de straja un escadron de soldati-semifantome, ce intr[ in omponenta unui detasament nimicit pe cand apara castelul de atacul lui Olivier Cromwell. Se gasesc si martori oculari, care spun ca au auzit batai de toba si zgomotul ritmic al cizmelor pasind pe acolo. O alta poveste, de pe la inceputul secolului XX, spune ca s-a deschis o trecere secreta intre castel si palatul regal. Iar un tanar fluieras s-a oferit benevol s-o cerceteze. I s-a ordonat sa sune tot timpul din fluier, ca sa-i poata fi urmarit drumul prin tunel. Pe la jumatatea traseului fluierul a tacut. Iar de atunci tanarul n-a mai fost vazut. Multi sunt insa convinsi ca, din timp in timp, aud un sunet soptit de fluier din adancimea castelului. O strada de aci poarta denumirea „Mila regala”, pana in secolul XVII plina de viata, cu negustori si meseriasi. Numele strazii vine de la faptul ca regina, zi de zi, parcurgea exact o mila (n.n. circa 1.609 m) de la palat pana la slujba religioasa de la capela. Si se mai spune ca pe strada „Mila regala” au fost arse de vii peste 300 de vrajitoare, pentru ca „au muncit cu necuratul”, cum suna in sentinta. Vanatoare medievala de vrajitoare!
„Cararea whiski-ului”
Dar sa lasam intamplarile terifiante, unele si fantastice, ca insula vrajita Skye, unde localnicii insulari ii imbie pe turisti sa vada zane, elfi si sirene. Va prezentam si doua tururi ale Scotiei organizate de agentiile de turism. Unul se numeste exclusiv Whisky-tur si prevede o vizita la Deanston unde se fabrica un whisky special. Iar drumul spre acest oras se numeste „Cararea whiski-ului”, intrucat pe tot parcursul sunt fabrici de whisky. Iar intr-o calatorie de doua zile pe insula Islay se poate afla cum se scoate renumitul whisky Islay Malt. Pentru iubitorii de whisky spun mult si distileriile Bowmore si Laphroaig.
Distractii din Albion
Celalalt tur „Litoralul vestic” ofera prilejul de a cunoaste una din cele mai frumoase coaste marine din lume, cu peisaje ce se intiparesc in memorie prin fantastica salbaticie a unor locuri virgine. Aci este si insula Skye cu sirene si alte fiinte dint-o lume imaginara.
Dar ca sa simti farmecul Angliei traditionaliste si sa cunosti spiritul autentic al Scotiei trebuie sa stai intr-un castel de-adevaratelea, ceea ce face ca multi turisti sa includa in program si un scurt sejur intr-o constructie veche de vreun veac. Aci vor avea prilejul sa vada obisnuitele distractii din Albion: vanatoarea de soimi, golful, tirul cu arcul. Ori sa se asaze cu un pahar de whisky in mana in fata unui camin, in care flacara mocneste lent, ori sa rataceasca prin imprejurimi cu arma (daca are permis) in cautarea unei salbaticiuni.
Haggis – delicatesa
Cateva cuvinte, in incheiere, despre hrana. Traditiile culinare scotiene recomanda carne de gaina fiarta in apa, carne de vita in bere, diferite gulasuri. Insa cea mai populara mancare este Haggis, o delicatesa locala preparata din maruntaie de ovine cu hamei si diverse ingrediente. Ce se pune la cuptor in prapura stomacului de oaie sau berbec. Se serveste cu piure de cartofi sau de ridichi. Si bineinteles de pe masa nu lipseste un whisky original dulceag. Acestei mancari scotiene i-am spune drob pe romaneste.
Privitor la securitatea turistilor, spunem noi, nu este nici o teama. Doar termenul generic pentru politia londoneza este sintagma Scotland-Yard, in care recunoastem vocabula ce inseamna Scotia.