Targu-Jiu si masa dacica

Cine si-ar fi inchipuit ca un oras ca Targu-Jiu, care batea pe loc de secole, ar fi putut avea un viitor economic? Soarta lui prielnica statea in codrii din muntii vecini, in calcarurile nesfaramate, in bazinul petrolifer al Ticlenilor, in straturile de carbuni de la Rovinari, in splendorile naturale din regiune care, toate, au inceput sa faca din el un centru industrial si turistic. La sirena vremii, Targu-Jiu s-a desteptat in aurora unei zile de mare prosperitate.
   Si-a largit strazile in bulevarde lungi, plantate si inflorite. E de o curatenie care i-a adus premiul de oras foarte ingrijit. La raul Runcu, izbucnit brusc si masiv de sub stanca, - una din multele minuni naturale din Oltenia, - au inceput lucrarile de captarea apei pentru industrii (...)
   Tinutul Gorjului a fost poate cel mai sarac din tara. L-am strabatut pe tot in anii tineretii si, ca o imagine dureroasa a neajutorarii lui, mi-au ramas in minte copiii in zdrente, cu picioarele ca niste surcele, cu burtile umflate enorm si tanguirea clopotelor care insoteau micile cosciuge spre cimitire. Din aceasta jale a izbucnit in lacrami cantecul specific oltenesc: Bate-l, Doamne, pe tot locul/ Pe cine-a-mpartit norocul!/ La unii le-a dat cu carul,/ La altii nici cu cantarul...
   Si iata, tanguirea a rasunat in urechi infiorate! Codrii au inceput sa se pravaleasca din munte, piatra din rapi, titeiul si carbunii au izbucnit din pamant si totul se preface in aur, iar aurul in paine pentru acesti viteji oropsiti pana ieri.(...)
   Targu-Jiu, pe langa centru industrial, e destinat sa fie un atractiv popas al turismului prin fermecatorul si variatul pitoresc al regiunii, a carui valorificare a inceput, prin marile asezaminte industriale, ce vor trebui vizitate, si prin operele lui Constantin Brancusi, care fac din ce in ce mai cunoscut orasul. In vecinatate e satul lui de nastere, Hobita, din comuna Pestisani, unde statul socialist a intemeiat in amintirea lui o scoala medie de meserii. Femeile din partea locului tes sufletul oltenesc in chilimuri fara asemanare de frumoase, barbatii cioplesc cu maiestrie lemnul. Din mijlocul lor s-a ivit Constantin Brancusi sa slefuiasca din motivele spontane ale artei gorjene rafinamente sculpurale de celebritate mondiala. Brancusi e un sculptor filozof. El nu creeaza forme imitand natura ca fenomen vizual, ci simboluri ale formelor, intrevazute in ceea ce natura are esential. Intuitia lui filozofica il determina obsedant sa dea la o parte rand pe rand tot ce este accesoriu intr-o forma, reducand-o la elementul ei permanent. O forma netezita pana la extrem de Brancusi concentreaza in ea toate variantele similare din natura, fie ca o intituleaza Pasarea maiastra, fie ca-i spune Sarutul. Uneori, voind sa dea simbolul erosului, care e principiul vietii, ca in Sarutul din Muzeul de arta al Craiovei, artistul sfarseste intr-un echivoc, care poate scandaliza fara voia lui. Daca mintea rudimentara vede in asemenea opera un scandal, mintea cultivata o intelege ca pe un simbol al esentialului biologic al vietii.
   La Targu-Jiu, orasul patriei sale, Brancusi se manifesta ca un pedagog de inalt rafinament. Patru opere alcatuiesc faima artistica a orasului, asezate urbanistic pe o linie diametrala, care, incepand cu Masa dacica de pe malul Jiului, se continua pe aleea principala a parcului public cu cele doua randuri de scaune si cu Poarta sarutului, pentru a sfarsi in marginea cealalta cu Coloana recunostintei nesfarsite. Masa dacica e in ansamblul ei o armonie de forme rotunde desavarsite. La mijloc, doua pietre de moara suprapuse sau, mai degraba, de rasnita uriasa, evocand simplitatea stramosilor vechi, care n-aveau alta unealta de macinat faina. Imprejur, 12 scaune alcatuite din doua calote invers lipite, cu o baza pe pamant si cealalta in sus, ca 12 paini rotunde, taiate in jumatate. Primitivismul slefuit al acestei mese evoca istoria primordiala a poporului nostru. In continuare, Aleea scaunelor e compusa din forme piramidale, rasturnate varf la varf, cu baza deasupra, oferindu-se odihnei. Poarta sarutului, arc de triumf din piatra masiva, e decorata cu medalioane in relief, fiecare inchizand un ou taiat in doua, simbol care, daca poate starni echivocuri, e totusi magistral plasat la intrarea unui parc public. In linie dreapta, dincolo de centrul orasului, Coloana recunostintei nesfarsite, stalp inalt de 30 de metri, stilizat in fragmente romboidale, dupa modelul celor care sustin strasinile caselor taranesti din regiune. Brancusi a ridicat-o in memoria celor cazuti pentru patrie. Si n-a gasit ca simbol al recunostintei ceva mai potrivit decat acest motiv zamislit de insusi sufletul localnicilor.
   Cu toate aceste patru monumente publice, faimoase in lume, Constantin Brancusi si-a intiparit geniul in orasul Targu-Jiu.
   (10 noiembrie 1964)